Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Doi soţi din Craiova au murit după ce au dat cu spray de ţânţari în casă. "Când am auzit, nici nu am crezut"

Caz șocant în Craiova. Doi soți au murit după ce au pulverizat spray de insecte în casă şi nu au aerisit cum trebuie. Li s-a făcut rău peste noapte, iar, după ce simptomele s-au agravat, fiica lor a sunat la 112. A fost însă prea târziu medicii nu au mai reuşit să-i salveze. 

de Redactia Observator

la 26.07.2023 , 19:25

Un spray contra insectelor, găsit pe orice raft din magazine, a provocat tragedia.

Cristina Oprea, reporter Observator: Cei doi soți locuiau cu chirie în casa din Craiova. Se mutaseră de curând pentru că fiica lor voia să-i aibă aproape şi să-i ştie în siguranţă, spun vecinii. În loc de asta, şi-a găsit părinţii în ghearele morţii. 

Vecin: Au venit cu targa pe aici, erau întinşi pe targă şi am văzut când l-a scos pe el pe targă afară!

Vezi și

Fiica lor a alertat autorităţile

Pe acelaşi subiect

Sprayul ar fi fost folosit luni seara. Cei doi soţi s-au simţit rău toată noaptea, dar şi-au anunţat fiica abia dimineaţă că nu se simt în stare să meargă la serviciu. Aceasta a sunat imediat la 112 şi două salvări au venit rapid. Bărbatul a murit însă imediat după ce a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe. Iar soţia a mai trăit doar câteva ore, după ce medicii reuşiseră să o resusciteze o dată. 

Cristiana Geormăneanu, SJU Craiova: După stabilizare, a fost internată în clinica de terapie intensivă a spitalului nostru. La scurt timp însă evoluţia rapid nefavorabilă a dus la instalarea unui nou stop cardiorespirator.

Cei doi s-au mutat în comuna natală pentru a-şi petrece bătrâneţea în linişte

Soţii de 63 de ani şi 57 de ani aşteptau pensia ca să-şi trăiască liniştiţi bătrâneţea în comuna natală Sopot. Acum, acolo vor fi conduşi pe ultimul drum. 

Vecin: De la sprayul ăla... Ce spray o fi fost ca să le ia viaţa la amândoi? Când am auzit nici nu am crezut. Nu am crezut!

Cristiana Geormăneanu, SJU Craiova: Insecticidele folosite inadecvat, în doze mari, fără ca spaţiul în care au fost pulverizate să fie bine aerisit, pot să ducă la intoxicaţii fie pe cale respiratorie, fie pe cale digestivă sau cutanată, de cele mai multe ori evoluează cu decesul pacienţilor.

În funcţie de toxicitate, fiecare spray pentru insecte are pe ambalaj trecute recomandările de utilizare. 

Este contraindicat ca substanţele din sprayurile pentru insecte să intre în contact cu alimentele şi apa pe care le consumăm sau cu animalele de companie. În cazul celor doi soţi, poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Doi soţi din Craiova au murit după ce au dat cu spray de ţânţari în casă. "Când am auzit, nici nu am crezut"