Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Directorul STB: Cei care au organizat greva vor fi concediaţi sau amendaţi

Directorul STB, Adrian Criţ, susţine că este deschis pentru renegocierea contractului colectiv de muncă, dar angajaţii trebuie să iasă pe traseu.

de Redactia Observator

la 21.01.2022 , 10:55

Directorul STB: Angajaţii trebuie să conştientizeze că au obligaţii de muncă. Propun deschiderea renegocierii contractului colectiv de muncă

Iată principalele declaraţii: 

Traficul în Bucureşti e paralizat. STB trebuie să identifice soluţiile pentru rezolvarea problemelor. Angajaţii trebuie să conştientizeze că au obligaţii de muncă. Eu ca persoana nu sunt dorit de liderul sindicatului. Municipalitatea cheltuia 100 milioane lei + TVA lunar, iar în momentul de faţă STB îi costă doar 75 milioane lei lunar. Diferenţa va ajunge în investiţii, în confortul cetăţeanului, în maşini noi, în infrastructură, şi investiţii în condiţiile de muncă şi salarii când vom ajunge să fim eficienţi.

Concret, propun deschiderea renegocierii contractului colectiv de muncă. Voi retransmite sindicatului reprezentativ acest lucru, începând cu ziua de luni. Angajaţii trebuie să intre astăzi pe traseu. Angajaţii beneficiază de toată deschiderea mea. Aşa cum obligaţia cetăţeanului de a plăti taxe şi impozite, noi trebuie să oferim un serviciu public de transport de calitate. Negocierea contractului colectiv de muncă şi nu trebuie să abordăm majorarea salarială de la început. Problemele sunt vaste în STB, nu de acum. Cangrena e de circa 30 de ani. A fost o socetate căpuşată iar noi trebuie să o eficientizăm.

Articolul continuă după reclamă

Eu solicit ca angajaţii noştri care au fost manipulaţi să intre pe traseu. Aşteptăm şi decizia Tribunalului de astăzi. Se ştie cum a comunicat Petrariu cu angajaţii, se ştie ce face. Angajatul de rând care a fost manipulat, o să aibă o pierdere salarială, o să aibă o chestiune, să vedem ce scrie în regulamentul intern, dar trebuie să intre pe traseu. Cei care au provocat acest dezastru vor trebui să răspundă în faţa legii, să se întâmple ceva. Pentru că nu e normal să blocăm cetăţeanul. Vor fi amenzi sau concedieri pentru cei care au organizat greva. 

Pe acelaşi subiect

Despre concediere colectivă

Aş dori să nu se speculeze acest aspect. Regulamentul de ordine interioară pe care îl avem şi care face parte din contract, impune realizarea unor etape disciplinare în cazul în care angajaţii nu îşi respectă ceea ce scrie în fişa postului. Credeţi că există o soluţie radicală de concediere colectivă? S-a pus aşa problema? Nu vreau să comentez anumite declaraţii.

A cerut să îşi reia activitatea

Joi seara, imediat după decizia celor de la tribunal, directorul STB a transmis tuturor şefilor de depouri să îşi reia activitatea imediat însă pare că decizia instanţei este mai slabă decât cuvântul liderilor de sindicat în faţa angajaţilor STB. 

Sunt informaţii că unii şoferi au vrut să iasă pe traseu dar au fost convinşi de alţi colegi să nu o facă. Nicuşor Dan a transmis că speră ca niciun lider de sindicat să nu îndrăznească să sfideze o decizie a instanței și să incite în continuare la grevă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Directorul STB: Cei care au organizat greva vor fi concediaţi sau amendaţi