Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Procurorii au deschis un dosar penal în legătură cu greva de la STB. Capitala, în continuare paralizată

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au deschis un dosar penal în legătură cu organizarea grevei de către salariaţii de la Societatea de Transport Bucureşti (STB).

de Redactia Observator

la 21.01.2022 , 09:47

Procurorii au deschis un dosar penal în legătură cu greva de la STB. Capitala, în continuare paralizată Procurorii au deschis un dosar penal în legătură cu greva de la STB. Capitala, în continuare paralizată

Oficiali ai Parchetului au declarat pentru Agerpres că a fost deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări in rem, cu privire la declararea grevei de către organizatori cu încălcarea prevederilor legale, respectiv a art.191 din Legea 62/2011.

Ancheta a fost demarată în urma unei sesizări primite de la Brigada de Poliţie pentru Transportul Public.

Filmul evenimentelor din Capitală

Articolul continuă după reclamă

Joi dimineaţă, şoferii de pe autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din Capitală au declanşat o grevă generală, fiind nemulţumiţi de faptul că cererile lor de natură salarială nu au fost soluţionate.

Pe acelaşi subiect

În aceeaşi zi, Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea grevei, însă protestul sindicaliştilor continuă vineri. Oamenii sunt nemulţumiţi de salarii, de condiţiile de muncă şi de actuala conducere.

Şeful STB, Adrian Criţ, spune că există în traseu în momentul de faţă doar trei vehicule şi face în continuare apel la angajaţi să înţeleagă situaţia în care se află bucureştenii, solicitându-le să reînceapă lucrul.

STB a anunţat joi seară că liderii sindicali pun presiune pe salariaţi să nu reia activitatea.

"Ca urmare a hotărârii Tribunalului Bucureşti prin care instanţa de judecată dispune suspendarea grevei declanşate la Societatea de Transport Bucureşti STB SA şi reluarea de îndată a activităţii, angajaţii societăţii au obligaţia de a respecta decizia instanţei şi de a ieşi în traseu conform itinerariului şi foii de parcurs. Din verificările efectuate, s-a constatat că personalul implicat în această grevă ilegală, care a imobilizat astăzi Capitala, refuză să-şi reia activitatea. Există posibilitatea ca această grevă să continue şi mâine, liderii sindicali punând presiune pe salariaţii STB SA pentru a nu-şi îndeplini sarcinile de lucru. Desconsiderarea nevoilor bucureştenilor din zona metropolitană şi ignorarea cu bună ştiinţă a unei decizii judecătoreşti poate genera dosare penale pentru personalul implicat în această acţiune", au semnalat, joi, reprezentanţii societăţii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Justiţie » Procurorii au deschis un dosar penal în legătură cu greva de la STB. Capitala, în continuare paralizată