Video Cursuri suspendate la Colegiul Brukenthal din Sibiu, după ce mai mulți elevi au ajuns la spital. Suspiciuni de substanțe toxice
De la şcoală direct pe patul de spital. S-a dat alarma la Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal" din Sibiu, după ce mai mulţi elevi au început să se simtă brusc rău. Aproximativ 450 de adolescenţi au fost evaluaţi medical, însă doar cinci au fost transportaţi la unitatea medicală. Deşi există suspiciunea că dezinsecţia realizată în scoală săptămâna trecută ar putea avea de-a face cu simptomele minorilor, echipajul CBRN sosit la faţa locului nu a detectat nicio substanţă periculosă.
Alarma s-a dat în jurul orei 17. În incinta unităţii se aflau atunci elevii care învăţau după-amiaza, iar mai mulţi adolescenţi au anunţat dascălii că se simt rău. Speriaţi, profesorii au sunat imediat la 112. "Se semnala faptul că cinci copii dintr-o unitate de învăţământ din municipiul Sibiu acuză iritaţii la nivelul pielii", a declarat Andreea Ştefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu.
Mai multe ambulanţe, dar şi un echipaj CBRN au sosit imediat la faţa locului.
"Un număr de aproximativ 450 de copii au fost evaluaţi medical, dintre aceştia doar cinci acuzau simptome", a explicat Andreea Ştefan.
Aceştia au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu: "S-au prezentat cinci adolescenţi cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, cu simptome uşoare, de tip cefalee, ameţeli, fenomene respiratorii sau tegumentare. Aceştia au beneficiat de consult, investigaţii şi tratament, şi vor primi recomandări la domiciliu".
- Doi copii şi o femeie, răniţi într-un accident rutier, în Sibiu. Maşina în care se aflau a intrat într-un cap...
- Brânza de oaie "din Sibiu", dusă la analize. Rezultatele şocante, arătate apoi producătorilor
- S-au deschis târgurile de Paşte. La Sibiu, un cozonac gigant aşteaptă un cumpărător care să plătească 600 de...
- "Lăsați Alpii Elvețieni și mergeți în această zonă din România". Locul din ţara noastră, inclus pe lista...
- "E vai de capul lui!" Un bărbat din Sibiu, sub control judiciar din cauza pasiunii lui pentru liderii controversaţi
Suspiciuni de substanțe toxice
Acum există însă suspciunea că simptomele copiilor ar fi putut fi cauzate de sustanţele toxice folosite în dezisecţia din unitatea de învăţământ.
"A fost o intoxicaţie în urma unei dezinsecţii", spune un martor. Cu toate astea, autorităţile nu au identificat niciun pericol de acest fel. "La faţa locului nu au fost înregistrate măsurători care indică substanţe periculose", a mai spus Andreea Ştefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu.
Direcţia de Sănătate Publică s-a autosesizat în acest caz şi urmează să stabilească dacă elevii au intrat sau nu în contact cu substanţe toxice folosite de obicei în dezinsecţii.
Cursurile Colegiului Brukenthal, suspendate marţi
Cursurile Colegiului "Samuel von Brukenthal" din Sibiu sunt suspendate marţi, în urma unei decizii a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) după ce şi alţi elevi au acuzat dureri de cap, mâncărimi ale pielii şi erupţii cutanate. Clasele vor fi igienizate şi aerisite complet pentru a putea fi eliminate toate riscurile. "Ancheta realizată de către inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu a scos la iveală faptul că, acasă, şi elevi din alte clase ale Colegiului Samuel von Brukenthal au prezentat simptome similare celor 5 transportaţi luni la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Luther", a anunţat, marţi dimineaţă, DSP Sibiu.
Potrivit sursei citate, este vorba despre dureri de cap, mâncărimi ale pielii şi chiar erupţii cutanate.
"Ca măsură preventivă, pentru proteja sănătatea elevilor, dar şi a cadrelor didactice, DSP Sibiu a decis în această dimineaţă suspendarea cursurilor pe durata întregii zile. În tot acest timp clasele vor fi igienizate şi aerisite complet pentru a putea fi eliminate toate riscurile", a transmis DSP.
Cel puţin 20 de elevi de la Colegiul Naţional Brukenthal Sibiu au acuzat, luni seară, mâncărimi la nivelul pielii şi aproximativ 450 de elevi au fost evaluaţi de echipajele de prim ajutor prezente acolo. "În urma evaluării medicale complete, 5 copii cu vârste cuprinse între 13 şi 14 ani, care prezentau simptome de mâncărimi la nivelul feţei, au fost transportaţi la CPU Luther pentru investigaţii suplimentare", a transmis ISU Sibiu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰