Crimă înfiorătoare în Sălaj: Un tânăr de 21 de ani şi-a ucis unchiul cu toporul. Bărbatul nu a avut nicio şansă
La 21 de ani, un tânăr din Sălaj şi-a distrus tot viitorul. Şi asta pentru că va petrece o bună bucată de timp în spatele gratiilor, după ce şi-a ucis cu cruzime unchiul.
Cei doi s-au certat, iar bărbatul mai tânăr a pus mâna pe topor şi l-a lovit cu partea ascuţită direct în cap. Ruda, în vârstă de 51 de ani, a murit pe loc în urma loviturii fatale.
Incidentul a avut loc sâmbătă seara, în satul Moigrad, comuna Mirşid. Totul ar fi pornit după ce unchiul i-ar fi sat o palmă nepotului. Mai multe echipaje de intervenţie de la poliţie, jandarmerie şi ambulanţă au sosit la faţa locului dar pentru victimă nu s-a mai putut face nimic.
Ucis pe loc de nepot
“A fost un conflict spontan în mijlocul drumului. La ora 20.12, Un un vecin a sunat la 112. Unchiul şi nepotul s-au mai certat şi înainte. La mijloc ar fi fost vorba despre nişte postări ale tânărului pe Facebook. Aseară, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, cei doi şi-au adus aminte de acele probleme şi au început din nou discuţiile. S-au luat la arţă pe stradă, iar tânărul a fugit acasă, a luat o secure şi l-a lovit o singură dată în cap şi gata. A lovit cu tăişul… Victima a murit instantaneu”, a declarat Adrian Olar, procurorul de caz – pentru Ştirile din Sălaj.
Iniţial, Alex a susţinut o altă variantă a poveştii, cum că l-ar lovit pe unchiul său, Ghiţă, cu piciorul în piept şi acesta a căzut şi s-a lovit puternic la cap. În cele din urmă şi-a recunoscut faptele ţi a fost reţinut, urmând să fie prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă. Pentru fapta sa, tânărul riscă să rămână în spatele gratiilor între 10 şi 20 de ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰