Cine este Bogdan Peșchir, omul de afaceri misterios care i-a finanţat campania electorală a lui Călin Georgescu
Klaus Iohannis a desecretizat documentele CSAT despre campania lui Călin Georgescu, iar numele lui Bogdan Peşchir apare ca fiind cel care a dat donaţii pe TikTok de peste un milion de euro.
Potrivit documentelor SRI, "Bogdan Peșchir a fost implicat cu 381.000 de dolari în finanțarea promovării lui Călin Georgescu pe Tiktok. El e implicat în tranzacții cu cryptomonede".
Finanţare cu contul BOGPR
Totodată, acesta, utilizând contul ”bogpr” a realizat donaţii pe Tik Tok de peste un million de euro. Implicarea acestuia în finaţarea promovării lui Călin Georgescu la nivelul platformei a fost confirmată inclusiv de reprezentanţii Tik Tok în dialogul cu autorităţile române.
Aceştia au confirmat identitatea utilizatorului ”bogpr” şi a menţionat că acesta a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24.10 – 24.11 2024 către utilizatori ai unor conturi de Tik Tok implicaţi în promovarea candidatului Călin Georgescu, inclusiv după data inchiderii campaniei electorale.
- Explozie devastatoare într-o comună din Argeş. Doi bătrâni au suferit arsuri pe corp după ce o bucătărie a...
- Pericolul luminţelor de Crăciun. Electrician: Improvizaţiile se pot transforma în capcane mortale
- Un şofer a făcut prăpăd cu maşina după ce a trecut pe roşu, într-o intersecţie din Bucureşti. După...
- Momentul în care un copac e smuls de vânt și se prăbușește peste două mașini parcate, în curtea unui bloc...
- "Când ne ducem acasă e cealaltă familie". Viaţa eroilor care asigură liniştea de sărbători. Apeluri de...
Bogdan Peşchir afişează un nivel de trai care nu corespunde activităţilor derulate prin intermediul companiei deţinute, respective DIGITAL ON-RAMP SOLUTIONS SRL Braşov, înfiinţată în anul 2021. Anterior, acesta a lucrat ca programator în cadrul unor entităţi din Braşov, care sunt associate cu domeniul criptomonedelor şi sunt deţinute, printer alţii, de Gabriel Prodănescu, persoană care este şi cetăţean al Africii de Sud, unde a emigrat în 1995.
SRI mai arată că finanţarea influencerilor Tik Tok a fost asigurată prin platforma FameUp, dedicate monetizării activităţilor de promovare în mediul online, la nivelul căreia a fost publicată oportunitatea de reclama.
Cine este Bogdan Peşchir, omul de afaceri misterios din spatele lui Călin Georgescu
Bogdan Peschir (fost Paraschivoiu) este proprietarul unor firme de IT, stabilit în Braşov BOGPR este un bogătaș misterios care a apărut brusc pe TikTok și care s-a remarcat prin donații de sute de mii de euro către maneliști.
BOGPR a început să doneze sume impresionante şi altor conturi, iar acesta ar fi coordonat posibile ferme de troli care se află în serviciul candidatului înscris în cursa pentru Cotroceni. Nimeni nu îi cunoaşte numele real şi nu ştie cum arată. Asta din cauză că BOGPR, supranumit Regele TikTok-ului, a avut mereu grijă să nu îşi dezvăluie chipul.
„Pentru cei interesaţi de identitatea mea şi promovarea lui Călin Georgescu pe Tiktok. Sunt un antreprenor şi investitor român. Nu am afaceri cu statul, nu sunt mason şi nu mi s-a oferit vreo potenţială funcţie sau vreun beneficiu material din partea campaniei CG. Nici măcar nu îl cunosc personal. Suportul meu pentru dânsul este complet voluntar. Consider că nu fac nimic imoral să sprijin o campanie în care cred. La fel cum Elon Musk a susţinut cu peste 100 milioane de dolari şi promovare prin contul personal sau apariţii publice campania Trump în SUA. Cred că antreprenorii români au dreptul să susţină oamenii în care cred, oamenii care pot produce o schimbare reală a sistemului ticălos care ne-a distrus ţara. Vă mulţumesc!”, posta Bogdan Peşchir.
El a mai revenit cu un mesaj în care spunea că nu poate fi intimidat. ”Cu mine nu funcționează intimidările și amenințările voalate. Vă aduc la cunoștință că atingerea adusă vieții private este sancționată de codul penal românesc (art. 226 și altele), la fel și calomnia, defăimarea. Aceste articole menționează inclusiv pedeapsa cu închisoarea. Mai mult, urmează să înregistrez brandul BOGPR și va intra sub incidența legilor internaționale. Începând de astăzi, dacă nu vă opriți cu sugestiile și defăimarea sau calomnia publică (inclusiv de pe conturi făcute pentru trolling) vă anunț că nu cedez până nu veți plăti daune morale pe cale legală și voi ruga organele competente să investigheze, respectiv să aplice, pedepsele corespunzătoare. P.S. Atacurile sistemului făcute prin diverse mijloace mă motivează și mai mult să îl susțin pe Călin Georgescu și îmi confirmă că le este frică, prin urmare este alegerea corectă pentru popor”.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰