Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Caracatiţa şpăgii din spitalul Marius Nasta. Cristian Paleru, medicul care cerea şpagă de 6.000 de lei pacienţilor, a fost reţinut

Scandal uriaş de corupţie la Institutul Marius Nasta. Doi dintre cei mai cunoscuţi medici în chirurgie toracică din România sunt acuzaţi că au luat mită de la pacienţi zeci de mii de euro şi chiar hainele de pe ei. Cele două cadre medicale aveau propria caracatiţă, formată din rezidenţi şi anestezişti. Cristian Paleru şi doi rezidenţi au fost reţinuţi seara trecută de procurorii DNA. Iar pentru alţi doi medici s-a dispus controlul judiciar. 

de Redactia Observator

la 21.09.2023 , 09:50

Ei sunt Cristian Paleru şi Cornel Petreanu. Sunt doi dintre cei mai cunoscuţi medici în chirurgia toracică din România. Doctori în ştiinţe medicale, cu cv-uri impresionante şi mii de operaţii la activ. Acum, acuzaţii grave planează asupra lor. Cristian Paleru a fost reţinut seara trecută de procurorii anticorupţie. Iar alături de el, în spatele gratiilor, peste noapte, au rămas şi alţi doi rezidenţi. Două colege de ale doctorului Paleru au primit control judiciar.

Andreea Petrescu, reporter Observator: Doi dintre medicii vizaţi de anchetă sunt profesori universitari şi coordonatori ai Universităţii de medicină şi farmacie, unul dintre ei a ajuns până acolo încât ar fi cerut geaca unui pacient, pentru că acesta nu a avut bani de şpagă.

Procurorii au intrat pe fir anul trecut când un pacient a făcut un denunţ. În plus, anchetatorii au descoperit neconcordanţe mult prea mari între averi şi salarii, spun procurorii anticorupţie, care au pus microfoane în secţia de chirugie toracică. Cei doi chirurgi, împreună cu un medic specialist, trei anestezişti şi trei rezidenţi, aflaţi la început de carieră, au uitat de jurământul lui Hipocrate şi au luat bani de la pacienţi, spun anchetatorii. Surse Observator vorbesc despre o caracatiţă a şpăgii în spitalul Marius Nasta împărţită în două echipe. Detaliile din anchetă sunt scandaloase. Cristian Paleru şi-ar fi indexat şpaga o dată cu inflaţia. De la 5.000 de lei ar fi mărit mita la 6.000 de lei în ultimele luni. Cine nu avea bani, oferea cuponul de pensie ori haina de pe el.

Vezi și

Andreea Petrescu, reporter Observator: Surse din anchetă vorbesc de situaţii de-a dreptul revoltătoare când bolnavii nu erau trataţi sau băgaţi în sălile de operaţie dacă nu întindeau plicul cu bani sau băutură scumpă.

Pe acelaşi subiect

Cornel Petreanu, şcolit la Strasbourg, unde a şi locuit o bună perioadă, n-ar fi avut un tarif fix. Se mulţumea cu oricât îi dădea pacientul, uneori chiar şi 2.000 de lei. Sticlele primite de la pacienţi ar fi fost valorificate în satul natal, unde erau vândute cu paharul la bar, spun surse din anchetă. La percheziţii, în casa sa, procurorii au găsit 50.000 de euro. Imediat, a fost adus şi la Marius Nasta pentru a-i scotoci biroul.

Avocată: Urmează ca in urma probatoriului să vedem despre ce este vorba. Se vor dispune măsuri. Este un dosar în derulare, daţi ne voie să nu comentăm.

Mărturia pacienţilor şi rudelor 

Pacienţii şi rudele celor care au trecut pragul Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta vorbesc deschis despre boala gravă din spital. Asta deşi, pe fiecare uşă a unităţii medicale sunt lipite afişe care interzic darea şi luare de mită.

Soţia unui pacient: Soțul meu a fost la acest spital, la doctor, care, cu toate "atenţiile" date, nici nu a pus mâna pe el, a lăsat un rezident care l-a cusut pe viu, ca pe un porc.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: Este inacceptabil, este profund imoral. Nu stiu unde au crescut aceşti oameni, cum au fost educaţi sau ce anume le-a determinat acest comportament de lăcomie şi de dispreţ faţă de pacient şi faţă de suferinţa lui. Declar că discutăm de o tulburare profundă a unora dintre colegii noştri.

Şpaga pare fără leac în sistemul de sănătate

În urmă cu trei zile, directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Cristian Plută, a fost ridicat de procuroii DNA şi acuzat că a primit mită 60.000 de euro pentru contracte privilegiate şi alţi 20 de mii de euro pentru o numire cu dedicaţie în funcţia de manager interimar al Spitalului Colentina. Şpaga a fost interceptată de procurori.

Ultimul eurobarometru publicat de Comisia Europeană ne clasează pe locul întâi la corupția din sistemul de sănătate. Ne urmează îndeaproape Grecia, Lituania și Polonia. La polul opus se află Spania, Olanda, Portugalia și Finlanda.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Caracatiţa şpăgii din spitalul Marius Nasta. Cristian Paleru, medicul care cerea şpagă de 6.000 de lei pacienţilor, a fost reţinut