Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Percheziţii la Institutul "Marius Nasta". Sunt vizaţi medici si anestezişti pentru luare de mită. Unul dintre ei ar fi cerut geaca unui pacient, care nu avea bani de şpagă

Un nou scandal de corupţie planează asupra sistemului medical din ţară. La două zile de la scandalul de la Administraţia Spitalelor, miercuri au loc noi perechziţii la unul dintre cele mai cunoscute spitale din ţară: Institutul Marius Nasta din Bucureşti.

de Redactia Observator

la 20.09.2023 , 12:40

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ofiţeri de la Direcţia Generală Anticorupţie efectuează, miercuri, percheziţii la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", într-un dosar de corupţie. Potrivit surselor Observator ar fi vizaţi medici si anestezişti pentru luare de mită la intervenții chirurgicale.

Medicii au condiţionat actul medical, mai exact operaţiile pe care le făceau în secţia de Chirurgie toracică de la Institutul Marius Nasta. În anchetă sunt vizaţi doi chirurgi, trei anestezişti, trei medici rezidenţi, dar şi un medic specialist. Doi dintre cei vizaţi de anchetă sunt chiar profesori universitari, şefi de lucrări ai Universităţii de Medicină şi Farmacie, iar unul dintre ei ar fi ajuns până acolo încât ar fi cerut geaca unui pacient, care nu avea bani de şpagă. 

Vor fi duşi la audieri, după ce vor fi finalizate percheziţiile de la spital, dar şi de la locuinţele cadrelor medicale. Tot la audieri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, vor ajunge şi 22 de pacienţi şi aparţinători cărora li s-au cerut sume importante de bani pentru ca bolnavii respectivi să fie operaţi. 

Vezi și

Tot Institutul Marius Nasta este împânzit de afişe prin care pacienţii sunt sfătuiţi să nu ofere "atenţii" cadrelor medicale, iar la dispoziţia lor au fost puse un număr de telefon şi o adresă de e-mail pentru a face sesizări. 

Caz de corupţie la ASSMB

Vă reamintim că directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor Bucureşti, acuzat că a luat mită 20.000 de euro, a fost arestat pentru 30 de zile, iar managerul Spitalului Colentina a fost plasat în arest la domiciliu. Cristian Plută, director adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), din cadrul Primăriei Capitalei, este acuzat de DNA că ar fi primit mită în schimbul intervenţiei la Primărie pentru numirea acestuia în funcţie.

În plus, adjunctul Administrației Spitalelor este anchetat și pentru favorizarea unei licitații pentru o achiziție publică, unde ar fi primit 300.000 de lei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Percheziţii la Institutul "Marius Nasta". Sunt vizaţi medici si anestezişti pentru luare de mită. Unul dintre ei ar fi cerut geaca unui pacient, care nu avea bani de şpagă