Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video București, capitala cu cele mai puţine parcuri şi grădini. "Micul Paris" este înecat în gunoaie şi sufocat de betoane

Micul Paris a rămas doar un nume din oraşul care amintea odată de simbolul de pe malul Senei. Astăzi, Bucureştiul a ajuns o aglomerare urbană fără identitate, înecată în gunoaie şi sufocată de betoane. Este una dintre puţinele capitale europene din care lipsesc o piaţă publică şi zone verzi pietonale. Planuri oficiale există, însă au rămas uitate în sertare de mai bine de 10 ani.

de Redactia Observator

la 04.04.2022 , 08:23

Paris, Vienna, Roma, Budapesta, Bucureşti. Toate sunt capitale europene. Una singură duce lipsa unei pieţe publice, un loc al oamenilor. În lipsa unui astfel de spaţiu, bucureştenii au transformat ad-hoc parcul din faţa Ateneului Român într-un punct de întâlnire. 

E un pic cam mic. Ar fi fost, dacă era mai mare. Mizeria....mizeria. Ar trebui să mai treacă curăţenia pe aici.  

Soluţii există. 

Vezi și

Edmond Niculuşcă - fondator ARCEN: Înlocuirea acestei parcări cu o piaţetă, care ar funcţiona ca o lărgire a spaţiului public care funcţionează extrem de bine pe treptele Ateneului Român. Toate aceste maşini nu îşi au rostul în proximitatea acestei zone istorice extrem de valoroase şi extrem de frecventate. 

Pe acelaşi subiect

Avem deja un exemplu de succes. Proiectul "Străzi Deschise", prin care, timp de 5 luni, mai multe artere centrale devin pietonale, în weekend. Iniţiativa a avut inclusiv un impact economic pentru afacerile din zonă.

Edmond Niculuşcă - fondator ARCEN: De asta insistăm ca primăria să nu aducă tarabe şi circ în mijlocul oraşului. 

București, capitala cu cele mai puţine parcuri şi grădini

Bucureştiul este capitala cu cea mai mică suprafaţă publică destinată locuitorilor şi cu cele mai puţine parcuri şi grădini. Redarea spaţiului public pietonilor este un obiectiv comun al administraţiei Capitalei şi al societăţii civile, încă din 2006. 16 ani mai târziu, redresarea urbană a capitalei a rămas la stadiul de plan. 

Edmond Niculuşcă - fondator ARCEN: Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, care cuprinde 62 de intervenţii urbane în centrul Bucureştiului, care ar îmbunătăţi semnificativ viaţa oraşului. Nu se întâmplă nimic.

Piaţa Romană, cu Bulevardul Magheru, emblematice pentru Capitală, se află într-o stare avansată de degradare. Multe magazine s-au închis, vitrinele şi clădirile sunt pline de grafitti, trotuarele sunt sparte, mobilierul stradal lipseşte, iar zgomotul este infernal. 

Mă atrage arhitectura, dar nu prea am ce să văd fiindcă totul este cam dărâmat. Şi nu se investeşte în nimic ce ţine de asta.

Ioana Matei - reporter Observator: Experţii propun revitalizarea Bulevardului Magheru prin refacerea liniei de arbori, pe aliniament, reducerea numărului de benzi, pentru diminuarea traficului, dar şi reglementarea firmelor şi a publicităţii de la parterele blocurilor. 

Bucureştiul este tot mai puţin atractiv şi pentru turişti.

Numărul vizitatorilor străini a scăzut cu 70%

În contextul pandemiei, numărul vizitatorilor străini a scăzut cu 70%, iar felul în care arată oraşul îi dezamăgeşte şi pe puţinii turişti care mai ajung aici. 

Am observat gunoiul. 

N-am descoperit specificul românesc. Ce este românesc?

Un studiu realizat de ARCEN, organizaţia care a iniţiat proiectul Străzi Deschise, arată că majoritatea bucureştenilor îşi doresc extinderea spaţiilor de promenadă şi recuperarea spaţiului public, nu doar în centru, ci şi în cartierele Capitalei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » București, capitala cu cele mai puţine parcuri şi grădini. "Micul Paris" este înecat în gunoaie şi sufocat de betoane