Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa, unică în lume, promovată pentru tineri în volumul "Suceviţa Îngerilor"

Dezvăluiri inedite despre unul dintre cele mai sfinte locuri din România. Este vorba despre biserica mănăstirii Suceviţa, parte a patrimoniului UNESCO încă din 2010. Lăcaşul de cult este singurul din lume care include o reprezentare a scării Sfântului Ioan Scărarul. 

de Redactia Observator

la 17.03.2022 , 08:12

Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa este unică în lume. Pereţii exteriori au fost acoperiţi în întregime, în secolele 15 şi 16 cu picturi inspirate din arta bizantină. Au o compoziţie excepţională, iar armonia culorilor se îmbină perfect cu împrejurimile rurale, potrivit site-ului UNESCO. 

Madlen Şerban - Secretar General al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO: Acţionăm anul acesta mai mult poate ca oricând pentru a face vizibil ce înseamnă Patrimoniul Cultural Material. 

În acest context, Fundaţia Dan Voiculescu şi Asociaţia Institutului pentru Îmbătrânire Activă au lansat, sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, volumul Suceviţa Îngerilor. Este vorba despre o carte atât în format fizic, dar şi în format digital. 

Vezi și

Laura Stancu - manager de proiect Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României: Vrem să fie mai uşor şi mai plăcut de tineri, deoarece trăim în era tehnologiei şi vrem cumva să îmbinăm moştenirea culturală românească cu tehnologia din ziua de astăzi. 

Nicoleta Zagura - autoarea volumului: Volumul vine ca un material didactic pentru începători, pentru cei care vor să studieze istoria artei pe înţelesul tuturor. 

Alexandra Dobre - Preşedinte Asociaţia Institutul pentru Îmbătrânire Activă: Ne propunem prin intermediul acestui proiect şi lansarea acestor volume să reclădim o punte între generaţii. 

Oana Zaharia - Manager Interimar al Patrimoniului: Este nevoie să aducem în constiinţa tinerilor şi în preocupările lor aceste valori care până la urmă ne definesc. 

După volumul despre Biserica de la Suceviţa, vor urma anul acesta alte trei. Acestea vor fi dedicate Bisericii Înălţarea Sfintei Cruci din Pătrăuţi, Bisericii Sfântul Gheorghe a Mănăstirii Voroneţ şi Bisericii Mănăstirii Probota.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa, unică în lume, promovată pentru tineri în volumul "Suceviţa Îngerilor"