Video Autostrăzile din România, ca drumurile comunale: "E dezastru. Parcări nu, WC-uri nu. Nu ne descurcăm prea bine"
Autostrăzile din România sunt simple drumuri, fără utilităţi, fără nimic. Ca drumurile comunale. Asta nu-i împiedică pe toţi cei care se perindă pe la Ministerul Transporturilor să promită mereu marea cu sarea.
Pe o porţiune de 70 de kilometri din lotul dintre Turda şi Gilău, de pe Autostrada Transilvania, cei care au nevoie să meargă la toaletă trebuie să caute... un boschet bun. Bucata de drum e inaugurată de peste zece ani, dar e încă neterminată.
E dezastru. Parcări nu, WC-uri nu. Sunt oameni bolnavi cu prostata, care nu pot să se ţină de aici 60 - 70 de kilometri până la Cluj să îşi facă necesităţile.
Aşa că şoferii care au nevoie să meargă la toaletă sau să se odihnească câteva minute opresc unde pot, chiar dacă, de multe ori, îşi riscă şi viaţa.
Nu ne descurcăm prea bine. Am fost şi noi pe afară prin Europa şi sunt făcute, dar dacă asta este România, mergem înainte.
- Sute de kilometri de autostradă şi 15 staţii de metrou, prin PNRR. Cum vor fi folosiţi banii europeni pentru...
- Un şofer a făcut infarct la volan, pe autostrada care leagă Nădlac de Arad. Val de accidente mortale pe drumurile...
- Cea mai scumpă autostradă din lume nu duce nicăieri și riscă să bage în faliment o țară din Balcani. China...
Zeci de kilometri de autostradă, fără o parcare sau toaletă
Tot înainte, pe o distanţă de 70 de kilometri de autostradă, fără nici măcar o parcare sau toaletă. Anul trecut, ministrul Transporturilor de la acea vreme, Lucian Bode, promitea că va face ce nu s-a făcut în zece ani pe Autostrada Transilvania.
Lucian Bode, fost ministru al Transporturilor: Am găsit un proiect, ca și alte proiecte ascunse prin sertare la Ministerul Transporturilor și în primele luni de mandat am promovat o hotărâre de Guvern prin care vrem să fim în rând cu lumea civilizată și să avem acele spații.
Anul a trecut, promisiunile au fost uitate, iar autostrada este exact la fel.
Alex Prunean, reporter Observator: Aici, la kilometrul 11 al autostrazii, soferii ar fi trebuit sa poata opri intr-o parcare de scurta durata, asa cum este numita in normele celor de la drumuri. Astazi, in locul acestor balarii, ar fi trebuit sa gasim un spatiu de odihna, situat la cel putin 10 metri distanta de agitatia autostrazii, o perdea de protectie din copaci, locuri de luat masa, locuri de parcare, dar si toalete. A trecut un an de atunci si tot ce s-a schimbat este doar vegetatia, care parca s-a mai indesat putin, in rest nici urma de utilitatile pe care ar trebui sa ni le ofere un spatiu de servicii.
Şirul promisiunilor continuă şi anul acesta, CNAIR spune că două parcări vor fi amenajate până la finalul anului, iar altele două urmează să fie date în concesiune.
Eugen Cecan - sef DRDP CLUJ:
Reporter: Când vor putea opri şoferii în ele?
Noi sperăm să le finalizăm pe cele două anul acesta. Asta ne-am propus.
Pe autostrăzi ar trebui să existe toalete la fiecare 15 kilometri, potrivit metodologiei Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰