Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Au intrat cu mine în lift". Una dintre complicele care au organizat jaful la secundă din Bucureşti ar fi reuşit să fugă în Scoţia

O pensionară din Bucureşti a rămas fără 25 de mii de lei în doar câteva secunde. Două femei, ambele recidiviste, au urmărit-o, iar în liftul blocului i-au distras atenţia şi i-au furat bani din geantă. Păgubita spune că suma era strânsă pentru o operaţie. Una dintre cele două hoaţe ar fi reuşit deja să fugă în Scoţia. 

de Cristina Filip

la 05.08.2022 , 19:42

După ce a scos banii din bancă, pensionara din Bucureşti a plecat spre casă fără să vadă că era urmărită de două individe încă de când era la ghişeu. 

Femeia păgubită: Nici nu mi-am dat seama, că totul s-a întâmplat atât de repede. Într-o fracţiune de secundă s-a întâmplat toată povestea. 

Doar de atât a fost nevoie ca rămână fără 25 de mii de lei. 

Vezi și

​Femeia păgubită: M-au urmărit până acasă, am intrat în scara blocului, ele au rămas la avizier şi eu am considerat că nu e un pericol. Au intrat cu mine în lift, eu am făcut greşeala am avut geanta chiar pe partea uneia din cele două.

Pe acelaşi subiect

Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere din bloc se vede cum una dintre cele două femei ţinea în mână o cutie de carton. Odată ajunse toate trei în lift, femeia de 44 de ani a acoperit geanta victimei cu ajutorul cutiei, iar cea de 43 de ani a extras teancul de bani. 

​Femeia păgubită: Îmi trebuiau pentru o operaţie a mamei mele. Are diabet şi i s-a amputat piciorul, trebuie o proteză... 

Reporter: De cât timp aţi economisit aceşti bani?

​Femeia păgubită: O, sunt banii mamei mele, în decursul timpului că ştiam că se va ajunge aici cu diabetul pe care îl are.

Jefuită în câteva secunde

Păgubita şi-a dat seama că nu mai are banii abia când a intrat în casă. A realizat imediat ce s-a întâmplat şi a mers direct la poliţie. Ieri, anchetatorii au descins la locuinţa femeii de 43 de ani. Fusese eliberată din închisoare în 2020, cu doi ani mai devreme decât ar fi trebuit, pentru un furt similar. 

Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt DGPMB: Femeia bănuită de furtul propriu zis al banilor a fost condusă la audieri, a fost reţinută pentru 24 de ore iar astăzi a fost arestată pentru o perioadă de 30 de zile 

Poliţiştii n-au mai găsit-o pe complicea ei, şi ea cu un cazier bogat, pentru fapte comise în afara ţării. Surse din anchetă spun că ar fi fugit în Scoţia, acolo unde urma să plece şi femeia care a fost reţinută. Avea deja biletele de avion cumpărate. Anchetatorii au reuşit să recupereze toţi cei 25.000 de lei şi continuă acum cercetările pentru furt calificat.

Cristina Filip Like

Cred că profesia asta m-a ales pe mine înainte să o aleg eu pe ea. Nu întâmplător.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » "Au intrat cu mine în lift". Una dintre complicele care au organizat jaful la secundă din Bucureşti ar fi reuşit să fugă în Scoţia