Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Angajări şi operaţii pe şpagă la Spitalul Rădăuţi. Banii ar fi fost ascunşi în vestiarele medicilor

Procurorii DNA au pus sechestru în această dimineaţă pe vestiare ale angajaţilor de la spitalul municipal din Rădăuţi. Aici mai mulţi doctori sunt suspectaţi că ar fi luat mită. Fostul manager al spitalului a fost deja luat la audieri. 

de Angela Bertea

la 16.10.2024 , 13:53

Din ce ştim până la acest moment de la purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Rădăuţi activitatea compartimentului de Primire Urgenţe se desfăşoară în parametri normali, însă sunt anumite sectoare din spital care îşi desfăşoară activitatea cu dificultate, asta pentru că sunt în derulare percheziţii.

Sunt persoane care au fost aduse de anchetatori pentru a asista la verificările ce se desfăşoară, fostul manager al spitalului a fost dus deja la audieri la sediul DNA Suceava. Sub sechestru ar fi fost puse şi câteva vestiare, dar şi cabinete de consultaţii, precum şi compartimentul administrativ. Încă de la primele ore ale dimineţii au fost puse în executare în total 108 percheziţii pe raza judeţului.

Anchetatorii efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie în perioada 2023-2024. De la spital au fost ridicate mai multe probe, au fost percheziţii la domiciliile mai multor persoane, la o unitate de învăţământ. Dosarul vizează în principal anumite angajări ce au avut loc, acestea suspectează fraudarea unor examene de angajare.

Vezi și
Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Angajări şi operaţii pe şpagă la Spitalul Rădăuţi. Banii ar fi fost ascunşi în vestiarele medicilor