Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ministerul Muncii susţine că femeile au salariile mai mari decât bărbaţii: medie de 6.700 de lei faţă de 6.200

Premieră în România. Femeile au salarii mai mari decât bărbaţii şi ocupă mai multe funcţii de conducere, anunţă ministrul Muncii. Studii făcute de companii de audit contrazic, însă, statistica oficială. 

de Ingrid Tîrziu

la 18.10.2024 , 19:49

Datele de la Inspecţia Muncii arată că femeile câştigă, în medie, cu peste 500 de lei mai mult decât bărbaţii. Venitul mediu este 6.762 lei versus 6.261 lei. 

"Decalajul dintre femei şi bărbaţi este tot mai mic, cel puţin în ultimii doi ani vedem simţitor această diferenţă. Sunt 302.875 de doamne care ocupă funcţii de conducere şi de aici şi salariile s-au asezat destul de bine, în sensul că femeile au ajuns să câştige şi mai bine decât bărbaţii", spune Raul Giuglea, purtător de cuvânt Ministerul Muncii.

Datele oficiale spun că în România sunt înregistrate aproximativ 6.700.000 de contracte de muncă, cu un uşor plus pentru bărbaţi. 

Vezi și

Studiile arată de decalajul dintre femei şi bărbaţi e de 20%

Pe acelaşi subiect

Cel mai recent studiu, care contrazice datele Ministerului Muncii spune că decalajul salarial dintre femei şi bărbaţi este în continuare foarte mare în România, peste 20%, în timp ce în Europa este peste 12%. 

"Salariile femeilor din România nu sunt mai mari decât salariile bărbaţilor, cu excepţia anumitor niveluri de posturi. Dacă ne ducem mai jos, la nivel de specialişti, aici depinde foarte mult despre ce posturi vorbim", spune Oana Datki, specialist în HR.

Economiştii spun, însă, că România este una dintre cele mai avansate ţări din Uniunea Europeană la capitolul echitate salarială femei - bărbaţi. 

"România este unul dintre cele mai emancipate state din punctul acesta de vedere. Răsplăteşte egal, la aceeaşi responsabilitate şi muncă, nici nu cred că mai este această diferenţă. Ai regulamente foarte clare, ai grilă de salarizare, în managementul modern al corporaţiei nu mai poţi să faci acest tip de distincţii mai ales că doamnele fac impecabil jobul pe care îl făceau altă dată numai bărbaţii", spune Adrian Mitroi, economist.

Diferenţele salariale aduc probleme în cuplu

Salariile egale sau chiar mai mari pentru femeile din top management demontează societatea tipică, în care capul familiei aduce banii acasă, dar poate aduce şi momente delicate. 

"Bărbatul înseamnă putere şi banii sunt asociaţi cu puterea, prin urmare o femeie care câştigă mai mult decât un bărbat se poziţionează din start deasupra acelui bărbat şi aduce destul de multe probleme, în sensul în care bărbatul acela începe să se frustreze. Nesimţindu-se validat, de multe ori se duce în dependenţe", spune Ştefania Păduraru, consilier de cuplu.

Cel mai mic decalaj salarial între femei și bărbați este în Luxemburg, Finlanda şi Norvegia.

Ingrid Tîrziu Like

Cred că sunt în locul în care mi-am dorit să fiu dintotdeauna: în faţa voastră, vorbind despre oameni şi întâmplările lor.

Întrebarea zilei
IPS Teodosie ne îndeamnă să nu ascultăm de medic în perioadele de post. Sunteţi de acord cu noua sa declaraţie?
Observator » Ştiri economice » Ministerul Muncii susţine că femeile au salariile mai mari decât bărbaţii: medie de 6.700 de lei faţă de 6.200