Foto Un şofer a plonjat cu maşina în râul Dâmboviţa, în Popeşti Leordeni. Ar fi ieşit pozitiv la consumul de droguri
O maşină condusă de un tânăr de 36 de ani a plonjat vineri dimineaţa în râul Dâmboviţa, în apropiere de oraşul Popeşti Leordeni, şoferul a scăpat nevătămat, însă a ieşit pozitiv la testul pentru consum de substanţe psihoactive.
- Milionarul Adrian Marţian, adus în ţară alături de cei trei copii ai săi. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Reacţia ministrului Apărării după ce o nouă dronă a intrat în spaţiul aerian al României: "Nu există niciun pericol. Încercăm să asigurăm un climat de normalitate"
"La data de 18 octombrie, în jurul orei 5,10, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DNCB din Popeşti Leordeni, din direcţia Bucureşti către DNCB, a părăsit partea carosabilă şi a plonjat în râul Dâmboviţa. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Popeşti Leordeni, iar la testarea cu aparatul etilotest rezultatul a fost negativ. De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, în cauză rezultând indicii cu privire la posibila prezenţă în organism a unei substanţe psihoactive", transmite IPJ Ilfov. Potrivit surselor Observator, bărbatul a ieşit pozitiv la consumul de cocaină.
Poliţiştii oraşului Popeşti Leordeni continuă cercetările pentru stabilirea tuturor condiţiilor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰