Video Alternativa accesibilă pentru românii care nu vor să petreacă sărbătorile la munte. Este locul ideal pentru familiile cu copii
Foarte mulţi românii care nu au ajuns la munte şi au rămas acasă nu s-au putut plânge de plictiseală! Alternativa perfectă a fost piscina. De altfel, bazinele cu apă caldă sunt super-aglomerate în această perioadă. Oamenii nu vin doar pentru relaxare, ci şi pentru atmosfera de vară. Petrec sărbătorile în costum de baie, în timp ce se bucură de apa termală, de jacuzzi şi, de ce nu, de cocktail-urile servite la pool bar.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Piscinele unui centru de wellness de lângă Capitală au fost pline în a doua zi de Crăciun. Înconjuraţi de palmieri, oamenii au făcut aqua gym, în speranţa că excesele alimentare făcute cu o zi înainte nu vor avea efecte majore asupra siluetei.
Andrada Seitan, director de comunicare centru SPA: E toată lumea în vacanţă. Sunt foarte mulţi români care vin de Crăciun acasă, din străinătate, împreună cu familia şi cu rudele de prin toată ţara.
Turist: Cu prietenii am venit la piscină. Să ne relaxăm câteva ore şi după aia începem munca. Lucrăm zi de zi şi ni s-a părut o veşnicie două zile şi am ieşit la relax.
Au dat mâncarea tradiţională la cocktailuri
- Plimbarea cu săniile trase de câini Husky, atracţia principală pentru turiştii care îşi petrec sărbătorile...
- Sania, înlocuită de colac pe pârtiile din Poiana Braşov. Cum arată derdeluşul în 2023: "O vacanță de vis"
- Distracţie pentru turiştii care sărbătoresc Crăciunul în staţiunile cu băi termale: "Un abur, un bazin, o...
Indiferent că au stat în apă sau pe şezlonguri, oamenii au avut o băutură preferată: cocktailul cu multă gheaţă, pentru că - în incintă - temperaturile erau de peste 30 de grade.
Nu doar bucureştenii au beneficiat de o a doua zi de Crăciun exotică. În complex au venit şi oameni din alte localităţi sau chiar din alte ţări.
Sauna a întrecut destinaţiile exotice
Turist: E primul Crăciun pe care nu îl petrec în Grecia! E foarte bine aici, îmi place!
Turist: Sunt din Germania. Sărbătoresc Crăciunul. Am venit împreună cu prietenii mei în Bucureşti să sărbătorim Crăciunul.
Îmi place sauna cel mai mult! O să merg acolo în cinci minute. E activitatea mea preferată.
Cosmin Nicolae, manager wellness: Imediat după Crăciun, oamenii merg către activităţile din saună. Dar avem şi o cerere crescută în partea de cosmetică, tratamente corporale. Programarea trebuie făcută cu cel puţin o oră şi jumătate, două ore înainte. Avem locuri limitate, 64 de locuri, şi acestea se dau foarte repede.
Intrarea într-un astfel de centru nu ajunge la o sumă exorbitantă
Andrada Seitan, director de comunicare centru SPA: Tarifele sunt în funcţie de timpul pe care alegi să-l petreci şi de zona pentru care optezi. De la 59 de lei, în zona de copii, până la 160 de lei, pentru o zi întreagă, cu acces în toate zonele.
Un cocktail costă aproximativ 20 de lei, în timp ce - pentru un masaj terapeutic - nu cheltuiţi mai mult de 170 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰