Video Trucurile pentru a ajuta copiii să se adapteze la începerea noului an şcolar. Psihologii ne învaţă cum să-i pregătim emoţional
Doar o săptămână ne mai desparte de începerea noului an scolar. Dincolo de forfota din magazine, pentru cumpărarea hainelor și a rechizitelor necesare, pregătirea emoțională a elevilor este la fel de importantă. Acomodarea nu este tocmai ușoară pentru cei mici, dar nici pentru părinții lor. Psihologii ne învaţă câteva trucuri care să ne ajute să depăşim această perioadă.
Parascheva se bucură de ultimele zile de vacanță alături de fratele ei. Pentru ea, emoţiile sunt mai mari pentru că va trece în clasa a cincea.
Reporter: Ce e cel mai greu la începutul noului an şcolar?
Parascheva: Cred că adaptarea pentru că e un nou an şi... E gimnaziu şi e mult mai greu!
Asta spun şi psihologii. Începutul clasei pregătitoare, intrarea în clasa a cincea sau mutarea de la o şcoală la alta presupun cele mai mari provocări.
- O facultate din România renunţă la lucrarea de licenţă: "Peste 90% din studenții unui an au solicitat acest...
- Rezultate finale Bac 2024, sesiunea de toamnă. Rata de promovare a crescut cu 3% după contestaţii, dar rămâne...
- Elevii, nemulţumiţi de noul calendar de BAC. Spun că nu au timp să "contempleze" după absolvire
Pregătire emoţională pentru noul an şcolar
Perioadele de acomodare sunt mai lungi în cazul copiilor care acum intră la şcoală sau care acum schimbă ciclul de învăţământ. Astfel, pentru un copil care anul acesta va intra pentru prima dată în contact cu şcoala, adaptarea poate să dureze de la 4, până la 8 săptămâni. Tot la fel şi pentru cei care trec de la şcoala primară la cea gimnazială sau schimbă unitatea de învăţământ şi implicit şi colectivul de colegi şi profesori.
Părinţii pot folosi ultimele zile de vacanţă pentru a readuce rutina în viaţa copiilor, adică rigoarea unui program şi schimbarea orei de somn. Fiecare copil percepe începutul anului şcolar în felul său.
"Mintea ta îţi spune că nu vrei să mergi la şcoală, că eşti... nu vrei să-ţi reiei programul ăla cu teme, cu responsabilităţi, că şcoala e egal responsabilitate pentru ei. Dar pe de altă parte este şi emoţia reîntâlnirii cu alţi copii", spune o mamă.
"Ele abia aşteaptă să înceapă şcoala. Nu li s-a părut vacanţa chiar aşa wow pentru că au un mediu foarte plăcut la şcoală şi abia aşteaptă să meargă", spune o altă mamă.
Cheia reuşitei, spun specialiştii, este să pregăteşti copilul din punct de vedere emoţional. Dar mai întâi, un joc de rol sau unul bazat pe imaginaţie ar putea fi de ajutor pentru a afla ce simte el, în raport cu şcoala.
"Îi propun copilului să se imagineze într-un glob de cristal şi să spună cum şi-ar dori să fie prima sau primele zile de şcoală. Atunci putem să identificăm şi aşteptările pe care le are de la şcoală şi putem eventual să corectăm dacă are anumite inhibiţii, temeri vizavi de acest mediu", explică Cristian Grigore, psiholog clinician principal, Institutul de Psihiatrie Socola.
Totuşi... nu există reţete general valabile, pentru succes. Cel mai bun barometru este să ne cunoaştem copilul. Şi să nu-l minţim sau să idealizăm ceea ce urmează.
"Dacă întâlnim un copil ceva mai anxios, mai neliniştit, în loc să-i spunem că ok, ştim că va fi bine, te vei descurca la şcoală, noi ca părinţi ne dorim asta, dar nu ştim ce se va întâmpla, mai degrabă să fim alături de el prin căldură, empatie şi să-i spunem: Ok, înţeleg ceea ce simţi, mă gândesc şi ceilalţi colegi trăiesc asta", explică Cristian Grigore, psiholog clinician principal, Institutul de Psihiatrie Socola.
De timp de acomodare cu noul program sau cu revenirea la programul de școală au nevoie și părinții. Doar că ei gestionează de obicei mult mai uşor aceste situaţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰