Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Elevii, nemulţumiţi de noul calendar de BAC. Spun că nu au timp să "contempleze" după absolvire

Calendarul Bacalaureatului a fost aprobat astăzi de ministerul Educaţiei, dar elevii sunt mulţumiţi doar pe jumătate. Ştiu din timp când încep examenele, dar îi supără planificarea. Se plâng că nu au timp să se bucure de absolvire, că si încep probele. Iar între cele mai grele, nu au nicio pauză.

Bacalaureatul va începe cu probele orale la trei săptămâni după ce elevii de clasa a XII-a se întorc din vacanţa de iarnă, iar probele scrie sunt programate la vară. 

24 de ore de repaus

Proba la limba şi literatura română va avea loc în data de 10 iunie, cel mai devreme din istoria recentă. Matematica sau istoria vor avea loc în 11 iunie. Joi elevii vor avea o zi de pauză, vineri urmează proba la alegere în funcţie de profil. Examenul la limba maternă se va desfăşura abia în următoarea săptămână. 

Vezi și

24 de ore de repaus sunt prea puţine pentru candidaţii care trebuie să se odihnească sau să facă o recapitulare între probe, spun elevii şi părinţii - au militat pentru o zi liberă după fiecare examen. 

Pe acelaşi subiect

"Copiii au nevoie de un respiro, au nevoie să se detensioneze, mulţi se relaxează, mai citesc, copiii au memorie fotografică, dacă mai aruncă trei-patru priviri, îi ajută foarte mult", a declarat Cătălin Nan, preşedinte Federaţia părinţilor.

"E nevoie chiar şi pentru partea emotionala a elevului care a terminat clasa a douasprezecea pentru ca are ceremonia de absolvire si imediat trebuie sa dea bacul. E nevoie de pauza, sa contempleze putin si sa se mai pregateasca inca foarte putin pt bac", a declarat Bianca Ivan, preşedinte Consiliul Naţional al Elevilor. 

Canicula a mutat examenele

Ministerul Educaţiei explică, însă, că a programat examenele cât mai devreme şi fără multe pauze ca să nu mai ajungă cu probele în iulie, când deja începe canicula. Părinţii consideră nepotrivit, însă, şi faptul că examenele scrise vor începe când încă nu se termină anul şcolar pentru clasele IX - XI. 

"Nu vedem posibil desfăşurarea examenului de Bacalaureat concomitent cu orele de curs, în primul rând pentru că centrele de examen sunt închise până la terminarea probelor nu văd cum să aduci copiii după ora 15 decât dacă ne asumăm să facem program de noaptea", a declarat Iuliana Constantinescu, reprezentant părinţi.

Calendarul pentru Evaluarea Naţională s-a schimbat şi el. Probele vor fi date între 23 şi 27 iunie.

"Am stabilit doua zile şi jumătate pentru fiecare examen astfel încât elevii care doresc îşi pot vizualiza lucrarea în format digital, la centrul de examen. Dorim ca aceasta decizie să fie una fundamentată, să nu avem surprize să vadă copilul, părintele ce a scris şi dacă se impune sau nu să depună contestaţie", a declarat Florin Lixandru, Secretar de stat Ministerul Educaţiei.

Simularea de Bacalaureat este programată anul viitor între 24 şi 27 martie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Elevii, nemulţumiţi de noul calendar de BAC. Spun că nu au timp să "contempleze" după absolvire