Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Teste de salivă distribuite părinţilor de la geamul şcolii, cu o zi întârziere. Noile date de testare pentru elevi

A doua săptămână de testare rapidă a elevilor a început cu stângul. Pentru că nu au ajuns la timp kiturile, autorităţile au găsit rapid soluţia: au schimbat zilele în care copiii trebuie să vină cu un rezultat negativ. Două milioane de teste pe bază de salivă au ajuns în această dimineaţă în depozitele inspectoratelor. Până să fie distribuite părinţilor a fost cale lungă. Unii dintre ei nu le-au primit nici până la această oră.

de Mădălina Iacob

la 13.12.2021 , 20:45

Înainte de prima oră a dimineţii, 200 de mii de teste au fost aduse de angajaţii de la IGSU la depozitul Inspectoratului Şcolar de la marginea Capitalei. Partea cea mai complicată este distribuţia acestor teste. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă le aduce în depozitul Inspectoratului General Şcolar. De aici, inspectoratele de sector vin să ridice cutiile şi, mai departe, şcolile trebuie să-şi asambleze kiturile pentru elevi. Mai apoi, se face livrarea către părinţi. 

Testele de salivă pentru săptămâna aceasta au ajuns cu întârziere

Două milioane de bucăţi au fost trimise în toată ţara pe timpul nopţii. Din cauza întârzierii, zilele de testare au fost schimbate: săptămâna aceasta vor fi marţi şi vineri. "Au fost anunţaţi deja de ieri că se decalează cu o zi. Avem şi punguliţe şi le asamblăm în timp util ca să le dăm şi părinţilor", spune o învăţătoare. 

Vezi și

Odată ajunse în şcoli, profesorii s-au pus pe treabă, ca sa le dea copiilor kiturile până când termină orele. "Testele pe care le-am primit până în acest moment sunt suficiente pentru ziua de mâine", a declarat Larisa Gojnete, inspector Bucureşti.

Pe acelaşi subiect

Teste COVID pentru elevi, distribuite la geam părinţilor

La şcoala 165 din Bucureşti, părinţii au fost chemaţi la geamul şcolii ca să ridice testele. Cine nu le-a prins la prânz, a fost chemat seara, după ele. "Unul acum, pentru mâine dimineaţă"

Pentru ca următoarea testare să se facă vineri dimineaţa, un nou lot de trei milioane de kituri trebuie să ajungă în şcoli până joi. Săptămâna trecută au fost folosite 6,5 milioane de teste de salivă. Dintre acestea 150 au avut rezultat pozitiv, însă doar 25% din ele au fost confirmate ulterior. 

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Teste de salivă distribuite părinţilor de la geamul şcolii, cu o zi întârziere. Noile date de testare pentru elevi