Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tactica prin care o elevă vrea să obţină media 9.60 la Evaluarea Naţională. "Am simţit eu să o iau"

Elevii de clasa a VIII-a au dat azi proba la limba română din cadrul Evaluării Naţionale. Profesorii cred că subiectele au fost accesibile şi că s-ar obţine uşor un 6 sau 7. Aproape 20.000 de tineri nu au participat la probă. Urmează testul la matematică, peste două zile. Este primul an în care notele din gimnaziu nu mai contează la admiterea în liceu.  

de Mădălina Iacob

la 19.06.2023 , 19:26

Elevii au primit două texte la care erau mai multe cerinţe, au avut de rezolvat chestiuni de gramatică și li s-a cerut să caracterizeze un personaj dintr-un text de-al lui Ioan Slavici.

Reporter: Ce notă iei? 

Elev: 10! A fost simplu, a fost foarte bine. 

Vezi și

Elev: Foarte bine. Cea mai bună energie! M-am pregătit tot anul şi acum abia aştept. 

Pe acelaşi subiect

Ionela Neagoe, profesoară de limba română: Subiectele au fost generoase, în sensul că un copil poate să facă de un 6,7, iar cei care au învaţat chiar au fost subiecte care i-au favorizat. Sigur ca diferenţa o pot face subiectele de literatură.

Cu talismane norocoase la examen

Eva speră să ia 9.60, notă cu care vrea să fie admisă la Colegiul Spiru Haret din Capitală. Ca să aibă o şansă în plus, a venit la examen cu mai multe talismane norocoase. 

Eva, elevă: La fiecare examen îmi pun câte o cruciuliţă. Mă ajuta crucea aceasta, crucea de la gât şi mai am una. Am simţit eu să o iau, nu mi-au dat-o părinţii. 

Alţi absolvenţi de clasa a VIII-a au fost mai pragmatici.

Elev: Am venit cu un ceas pentru timp, şi i-am adus şi colegei care nu avea. 

Reporter: A ţinut noroc?

Părinţii, emoţii mai mari decât copiii

În multe cazuri, părinţii au avut emoţii mai mari decât copiii

Elevă: A fost bine, nu mai plânge.

Reporter: Are mai multe emoții mama?

Elevă: Da. 

Mamă: Mă descătușez acum la final, până acum nu am avut. 

Părinte: S-a pregătit foarte mult, a tras foarte mult, asta i-am zis şi ieri şi azi dimineaţă, stai liniştit, eşti pregătit. 

Doi elevi au fost eliminaţi pentru că au încercat să copieze

2 elevi au fost eliminaţi pentru că au încercat să copieze la Evaluarea Naţională. Alţi 7.000 au absentat astăzi. Iar peste 15.000 de copii nu s-au înscris deloc la examen. 

Mădălina Iacob, reporter Observator: Nota de la Evaluarea Naţională şi doar atât va conta la înscrierea la liceu a acestei generaţii. Admiterea în clasa a IX-a şi completarea fişelor de înscriere vor începe în data de 6 iulie. Iar media de la gimnaziu nu va mai fi luată în calcul pentru aceşti copii.

Ionela Neagoe, profesoară de limba română: E foarte bine că nu mai există media de la gimnaziu, pentru că era o presiune pe copii. Toţi aveau nevoie să fie de 10, nu se poate. 

În schimb, concurenţa pentru cele mai bune licee din ţară ar putea fi mult mai mare. Următoarea probă, la matematică, are loc miercuri, iar rezultatele vor fi afişate pe 28 iunie.  Repartizarea computerizată se va face pe 19 iulie.

Găsiţi toate detaliile despre examenul de Evaluare Naţională 2023 pe observatornews.ro

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Tactica prin care o elevă vrea să obţină media 9.60 la Evaluarea Naţională. "Am simţit eu să o iau"