Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Școlile care au modificat orarul după trecerea la ora de iarnă trebuie să revină la normal. Explicațiile șefilor din Educație

Şcolile care au scurtat cursurile şi pauzele elevilor din cauza trecerii la ora de iarnă trebuie să revină la orarul normal. Ministerul Educaţiei spune pentru Observator că durata poate fi modificată doar în situaţii speciale. De exemplu, în cazul unei epidemii sau calamităţi, iar lăsarea întunericului mai repede nu se încadrează în niciun caz la excepţii.  

de Mădălina Iacob

la 03.11.2022 , 20:23

Programul de iarnă, cu ore mai scurte, a fost deja aprobat în zeci de şcoli din toată ţara de către consiliile de administraţie din fiecare unitate de învăţământ. La cel mai mare liceu din Gorj, de exemplu, copiii au cursuri şi pauze diferite faţă de luna trecută.

Elevii, părinţii şi dascălii sunt mulţumiţi de schimbarea orelor de curs

Elevă: Era aproape beznă când terminam. Acum, fiind ziua mai scurtă, e deja întuneric când terminăm programul.

Vezi și

Cristina Goanţă, director liceu: Pentru elevii navetişti devine o problemă naveta la finalul cursurilor, mai ales că, terminând programul elevi din clasa a cincea, a şasea, a noua şi a zecea la ora 20, este destul de dificil să prindă unele rute de transport. 

Pe acelaşi subiect

Diana Speretoiu, reporter Observator: În judeţul Gorj, 25 de şcoli au trecut la orarul de iarnă de o lună şi vor rămâne la acest program până în martie, anul viitor. 

Iulian Cristache, Federația Părinților: Vă spun că astfel de decizii sunt luate în cunostinţă de cauză chiar dacă ştiu că se încalcă regulamentul de organizare şi funcţionare. Consiliul de Administrație nu are voie să încalce cadrul general și legea!

În Bucureşti, situaţia e şi mai gravă pentru că unele şcoli au un program în trei schimburi, cu ore şi pauze mai scurte, din cauza claselor supraaglomerate. Oricare ar fi motivul, legea este una singură pentru toţi.

Mădălina Iacob, reporter Observator: Pentru elevii din clase primare, ora trebuie să aibă 45 de minute, iar pentru cei din gimnaziu 50 de minute. Doar în situații excepționale, cum ar fi epidemii, intemperii sau calamități, durata poate fi modificată la propunerea directorului școlii, dar cu informarea inspectoratului școlar. 

Pentru că decizia este descentralizată, legea se face tot în şcoală

Reporter: Este încălcată sau nu legea în aceste cazuri? 

Bogdan Cristescu, Ministerul Educației: Nu pot da un răspuns general. Pot există situații excepționale că avarii la căldură sau o indundatie, dar din ceea ce am văzut nu au fost semnalate astfel de situații. 

Reporter: Lăsarea întunericului este o situație excepțională? 

Bogdan Cristescu, Ministerul Educației: Cred că așa cum trăim în această zona de climat temperat continental există și perioada de întuneric, nu cred că este un motiv pentru a fundamenta privarea copiilor de dreptul fundamental la educație. 

Pentru un elev de clasa a cincea, de exemplu, cu patru ore de matematică pe săptămână, pierderea înseamnă cel putin 240 de minute în trei luni. La fel şi pentru limba română. 

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Școlile care au modificat orarul după trecerea la ora de iarnă trebuie să revină la normal. Explicațiile șefilor din Educație