Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pedepse inspirate din comunism, pregătite pentru elevii români: certați în fața clasei sau mutați la altă școală

România educată devine România pedepsită. Ministerul Educaţiei propune o listă întreagă de măsuri controversate prin care elevii să fie puşi la locul lor. De la mustrare în faţa clasei la mutare la altă şcoală, absenţele sau lipsa uniformei sunt printre motivele care ar putea aduce umilinţe publice pentru copii.  

de Redactia Observator

la 22.12.2022 , 19:54

Elevul care greşeşte ar putea fi scos în faţa clasei şi mustrat de profesori. Măsura aminteşte de vremurile de mult apuse. 

"Este inadmisibil, este dovada clară că în Ministerul Educaţiei este o gândire care ne întorce în timp cu câteva decenii bune", a declarat preşedintele Consiliului Elevilor, Robert Avram.

"Mustrarea în faţa clasei nu este adecvată şi nu este o activitate demnă pentru a ridica dorinţa elevilor de a participa la astfel de activităţi. Aşa ceva, nu", a spus vicepreședintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar, Eugen Ilea. Pe de altă parte, pentru profesori ar putea fi o unealtă prin care să se impună.

Vezi și

"Chiar dacă este în faţa colegilor, ei sunt prieteni, poate sau sunt colegi si nu este nevoie să ne ascundem după degete. <<De ce nu ţi-ai scris? Trebuie să fii cuminte ca să nu deranjezi colegii tăi!>> Asta ar însemna o mustrare", a spus directorul Şcolii Gimnaziale "Sfinţii Voievozi", Daniela Voinea.

Pe acelaşi subiect

Măsura este o formă de agresiune faţă de elevi, spun psihologii

"Este o formă de agresiune faţă de copil. Elevul pus într-o astfel de situaţie va suferi cumplit, va interioriza ideea nedreptăţii si va avea un comportamnt fie mai agresiv, fie de luptă, de a se apăra, fie un comportament de retragere", a spus psihologul Keren Rosner.

Și ținuta elevilor intră în atenția Ministrului Educației. Lipsa unor elemente de identificare cu școala de care aparțin poate fi sancționată cu observație sau chiar mustrare scrisă. Iar cei care adună peste 40 de absențe ar putea fi mutați la o altă unitate de învățământ. 

"În toate şcolile ar trebui să avem servicii de consiliere, să avem posbilitatea ca elevul să vorbească cu specialişti in educaţie", a mai spus Robert Avram. Din cauza controverselor, ordinul Ministerului Educaţiei a fost retras de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog social.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Pedepse inspirate din comunism, pregătite pentru elevii români: certați în fața clasei sau mutați la altă școală