Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Modificări propuse la Legea Educației: bani în plus pentru elevii care fac naveta, ludoteci și locuri de joacă unde sunt puține grădinițe sau creșe

Ministerul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, supune dezbaterii publice modificări la Legea Educaţiei, care vizează acordarea unor sume forfetare tuturor elevilor care învaţă în alte localităţi decât cele de domiciliu. De asemenea, se are în vedere realizarea de ludoteci în localităţile unde numărul locurilor la creşă sau grădiniţă nu este suficient şi extinderea învăţământului dual.

de Redactia Observator

la 15.09.2022 , 13:40

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu Modificări propuse la Legea Educației: bani în plus pentru elevii care fac naveta, ludoteci și locuri de joacă unde sunt puține grădinițe sau creșe - Mediafax Foto via Hepta (arhivă)

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă, joi, că Ministerul Educaţiei a iniţiat proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.  

Documentul reglementează:  

1. Asigurarea transportului elevilor de la domiciliu la şcoală 

Articolul continuă după reclamă

”Elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu li se asigură o sumă forfetară lunară pentru cheltuielile de transport, în funcţie de distanţa între localitatea de domiciliu şi localitatea în care sunt şcolarizaţi, dus-întors, pe durata cursurilor şcolare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ în care sunt şcolarizaţi. În acest mod, toţi elevii şcolarizaţi într-o altă localitate decât cea de domiciliu vor primi o alocaţie forfetară de transport (fără a fi nevoie de niciun document justificativ), în plus faţă de bursa socială pe care o primesc toţi elevii care se încadrează în criteriile sociale sau medicale (elevi proveniţi din familii cu venituri reduse, elevi cu dizabilităţi, cu boli cronice sau orfani)”, a transmis Sorin Cîmpeanu.  

Pe acelaşi subiect

Acesta precizează că elevii pot solicita acordarea în avans a sumei forfetare lunare, iar alocaţia de transport este plătită din bugetul Ministerului Educaţiei, fără a afecta bugetele primăriilor.  

Suma forfetară lunară este de 50 de lei / lună pentru distanţa de 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 50 lei / lună se suplimentează cu 5 lei / lună pentru fiecare kilometru.  

”În cazul în care tarifele practicate sunt mai mari decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 50%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport”, a mai precizat ministrul.  

Acesta explică faptul că, de asemenea, elevilor cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 4 călătorii dus-întors pe lună, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi.  

Elevii pot solicita acordarea sumei în avans. Pentru situaţiile în care se depăşeşte suma forfetară, decontarea se face în luna următoare. 

2. Serviciile complementare de educaţie timpurie, creşă şi grădiniţă, în localităţi izolate/defavorizate în care nu există astfel de unităţi de învăţământ sau în care numărul locurilor este insuficient în raport cu cererea 

”În localităţile dezavantajate socio-economic sau izolate, precum şi în localităţile unde nu există suficiente locuri în creşe sau grădiniţe, autorităţile publice locale, organizaţiile nonguvernamentale, instituţiile de cult şi operatorii economici pot înfiinţa şi finanţa servicii complementare de educaţie timpurie de tip ludotecă, centru de joacă sau centru multifuncţional”, a mai precizat ministrul.  

3. Extinderea învăţământului dual la nivel universitar 

Potivit lui Cîmpeanu, instituţiile de învăţământ superior acreditate vor putea organiza, împreună cu operatori economici, învăţământ superior dual, formă de învăţământ în care responsabilităţile cu privire la desfăşurarea activităţilor de învăţare, predare şi evaluare sunt partajate între instituţia de învăţământ superior acreditată şi operatori economici.  

”Instituţia de învăţământ superior organizează şi desfăşoară activităţi de învăţare, predare şi evaluare, iar operatorii economici organizează activităţi de învăţare prin muncă şi participă la evaluare”, a precizat ministrul, potrivit news.ro.

Potrivit acestuia, operatorii economici vor acorda burse, cel puţin la nivelul celor acordate din fonduri publice pentru învăţământul universitar, precum şi din alte fonduri, pentru învăţarea în condiţii de calitate şi vor beneficia de facilităţi la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale, bugetelor fondurilor speciale sau bugetelor locale, potrivit prevederilor legale, după cum urmează: 

a) valoarea cumulată a burselor plătite de către operatorii economici studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ superior dual se deduce din impozitul pe profit al acestora; 

b) valoarea cumulată a investiţiilor dedicate activităţilor de învăţare prin muncă se deduce din impozitul pe profit al operatorilor economici; 

c) personalul desemnat de către operatorul economic pentru îndrumarea directă a învăţării prin muncă beneficiază de scutire a plăţii impozitului pe venitul din salarii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Modificări propuse la Legea Educației: bani în plus pentru elevii care fac naveta, ludoteci și locuri de joacă unde sunt puține grădinițe sau creșe