Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Document Ministrul Educației: Prag de vaccinare de 60% pentru ca elevii să revină în clase | Lista școlilor din Bucureşti și 17 județe

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă, joi seară, că la nivelul învăţământului preuniversitar rata de vaccinare era vineri dimineaţă 66,5%, iar dacă se adaugă şi învăţământul superior, rata de vaccinare depăşeşte 70%. Cu toate acestea, doar 54% din unităţile de învăţământ depăşesc rata de vaccinare de 60%, luată în calcul pentru permiterea cursurilor în format fizic. Ministrul anunţă ”un progres excepţional în rândul vaccinării elevilor”, atingându-se rata de 30% în rândul celor eligibili. Puteţi consulta mai jos situaţia aferentă instituţiilor de învăţământ din Bucureşti şi 17 judeţe.

de Redactia Observator

la 04.11.2021 , 22:56

Rata de vaccinare în rândul personalului din unităţile de învăţământ

Până în acest moment, 18 inspectorate școlare au transmis listele cu rata de vaccinare a angajaților din toate școlile și grădinițele din județ. Documentele au fost publicate pe Edupedu.ro, iar mai jos puteţi consulta situaţia aferentă instituţiilor de învăţământ din fiecare judeţ în parte:

Articolul continuă după reclamă

Sorin Cîmpeanu: rată de vaccinare de 66,5% la nivelul învăţământului preuniversitar

Pe acelaşi subiect

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, la Digi 24, că, vineri dimineaţă, propunerile concrete în legătură cu reluarea cursurilor trebuie stabilite de CNSU, apoi trebuie semnat ordinul comun de către miniştrii de la Sănătate şi Educaţie, astfel încât vineri după-amiază în toate şcolile să fie convocate Consiliile de Administraţie. ”La nivelul învăţământului preuniversitar, rata de vaccinare era vineri dimineaţă 66,5%. La nivelul întregului învăţământ, incluzând învăţământul universitar, depăşeşte 70%, mai mult decât dublu faţă de media naţională”, a declarat Sorin Cîmpeanu.  

Rata de vaccinare, în creştere în rândul elevilor

Aceasta anunţă şi creşterea ratei de vaccinare în rândul elevilor. ”Am constat cu reală satisfacţie un progres excepţional în rândul vaccinării elevilor. În două zile am crescut de la 90.000 de elevi de 12 – 15 ani la aproape 96.000 şi în rândul elevilor de peste 16 ani am crescut de la 250.000 la 259.000 aproape. Sunt ultimele date din platforma de vaccinare. Am atins practic 30% vaccinarea elevilor”, a adăugat ministrul Educaţiei, citat de news.ro. Acesta a precizat că se referă la elevi vaccinaţi cu cel puţin o doză. 

Sorin Cîmpeanu a explicat că şcolile trebuie să constate dacă au atins pragul minim de vaccinare, care este obligatoriu pentru toate unităţile de învăţământ de stat sau privat, şi pot intra în scenariul de funcţionare cu prezenţă fizică. ”Nu au dreptul sub nicio formă să revină la cursuri cu prezenţă fizică dacă pragul de 60% nu va fi atins”, a precizat ministrul, explicând că doar 54% dintre unităţile de învăţământ preuniversitar au rată de vaccinare de cel puţin 60%.  

”Am văzut unităţi de învăţământ, şi îmi pare rău, cu rată de vaccinare de 12%, 27%. Am văzut Liceu Sanitar cu 36%, greu de înţeles. Am văzut, din păcate, o şcoală care a cerut în mod insistent, repetat şi argumentat prezenţă fizică şi are rată de vaccinare de 40%. Dacă vrem, haideţi să facem ceva”, a adăugat ministrul.  

Klaus Iohannis: Vacanţa elevilor nu va fi prelungită

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi seară, că vacanţa elevilor nu va fi prelungită, iar cursurile se vor relua fizic, acolo unde acest lucru va fi posibil. Şeful statului anunţă, însă, că va fi introdus un nou criteriu - rata de vaccinare în unitate.

Documente: Rata de vaccinare în şcolile şi grădiniţele din Bucureşti.pdf

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Ministrul Educației: Prag de vaccinare de 60% pentru ca elevii să revină în clase | Lista școlilor din Bucureşti și 17 județe