Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Mi-au prins mâna în uşă". Hărţuită de învăţătoare, Maria nu a scăpat de bullying nici la gimnaziu. Calvarul elevilor dintr-o şcoală de renume din Capitală

Violenţa se predă şi ea în şcolile din România! Opt din zece elevi au fost martorii unor scene de bullying în care agresorii sunt colegi sau chiar profesori. Numărul celor care se declară victime este în creştere, conform unui studiu recent, făcut în toată ţara după un an de când un ordin de ministru a obligat şcolile să înfiinţeze grupuri anti-hărţuire. Doar că au acelaşi efect ca legea anti-bulliying, pentru care Ministerul nu a scris reguli de funcţionare. 

de Mădălina Iacob

la 18.10.2022 , 21:00

Maria povesteşte că s-a mutat de la şcoala unde învăţa pentru că era hărţuită zilnic. Culmea, ameninţarea venea mai mult dinspre catedră, spune ea. "Am primit bullying de la doamna învăţătoare. Îmi spunea că nu o să ajung nimic. Îi spuneam că nu văd şi totuşi mă lăsa în ultima bancă", îşi aminteşte Maria

Bullying în şcoli. Agresorii: elevi, dar şi profesori

Adolescenta este acum în clasa a opta, dar a schimbat doar agresorii: acum sunt colegii de la Şcoala Centrală din Bucureşti, una dintre şcolile considerate de elită. "Au început să vorbeasca urât de mine, au început să ia şi lucruri, să le ascundă. Mi s-a prins mâna în uşă, am ajuns atunci la spital. A durut nu mâna, cât în interior...", adaugă fata.

Vezi și

Plângeri asemănătoare sunt multe la Şcoala Centrală. Din primele clase şi până la liceu, elevii recunosc că sunt des victime ale agresiunilor fizice sau verbale. "Au început să îşi bată joc de mine, să mă izoleze. Pentru mine, cel mai rău cuvânt a fost băiatul-fetiţă", mărturiseşte un elev. Potrivit Salvaţi Copiii, aproape trei sferturi dintre elevii români spun că au fost martorii agresiunilor în sala de clasă. 49% se declară victime. România are din 2019 o lege antibullying, dar asta nu i-a ajutat pe elevi. 

Pe acelaşi subiect

"La aceasta şcoală din Capitală un elev a sărit pe geam la presiunea colegilor, în timpul orelor. Ministrul Educaţiei a cerut anul trecut, după campania Observator, înfiinţarea grupurilor antibullying în toate şcolile din România. Există din pacate în multe locuri doar pe hârtie, pentru că şi studiile de anul acesta arată ca 82% dintre elevi au fost martorii unei situaţii de bullying în şcoala lor", arată Mădălina Iacob, reporter Observator. "Grup constituit din mai mulţi, nu ştiu, nu cred că există...", spune o elevă, filmată cu camera ascunsă.

Prea puţini consilieri pentru numărul de elevi

"Dacă profesorul nu ştie să identfice fenomenul, nu ştie să-l combată, avem nevoie de formare şi de ghid metodologic în şcoli care să explice cuvânt cu cuvânt paşii de intervenţie", crede Robert Avram, Consiliul Elevilor. Ghidul metodologic nu a fost aprobat nici până astăzi de Ministerul Educaţiei. Iar problema consilierilor şcolari este tot nerezolvată. "De cele mai multe ori, un consilier are două sau trei unităţi. Sunt 1.680 de copii în condiţiile în care legea prevede 500 de copii pentru un consilier şcolar, e dificil să fim vizibili", susţine Alina Hara, consilier şcolar.

În majoritatea cazurilor, într-un an, un consilier şcolar nu izbuteşte nici să îi cunoască pe toţi elevii de care ar trebui să aibă grijă. Aşa se face că România este alături de Rusia şi Bulgaria pe primele locuri în Europa cu cele mai multe cazuri de bullying la gimnaziu şi liceu. 

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Educaţie » "Mi-au prins mâna în uşă". Hărţuită de învăţătoare, Maria nu a scăpat de bullying nici la gimnaziu. Calvarul elevilor dintr-o şcoală de renume din Capitală