Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ierarhia la nivel judeţean şi în Bucureşti a absolvenţilor de clasa a opta, 2022. Lista locurilor disponibile in licee; luni începe completarea fişelor de înscriere

Ministerul Educaţiei a publicat azi ierarhia absolvenţilor de clasa a opta, la nivel judeţean şi în municipiul Bucureşti, după ce ieri au fost anunţate rezultatele finale la Evaluarea Naţională 2022. În funcţie de media obţinută, elevii vor completa fişele de înscriere pentru admiterea la liceu în anul şcolar 2022-2023.

de Cornel Preda

la 01.07.2022 , 15:06

Ierarhia la nivel judeţean şi în Bucureşti a absolvenţilor de clasa a opta, 2022. Lista locurilor disponibile in licee Ierarhia la nivel judeţean şi în Bucureşti a absolvenţilor de clasa a opta, 2022. Lista locurilor disponibile in licee

UPDATE 15:00. A fost publicată Ierarhia la nivel judeţean/ a municipiului Bucureşti a absolvenţilor claselor a VIII-a.

UPDATE 08:00. Ministerul Educaţiei a publicat ieri rezultatele finale la Evaluarea Naţională din 2022, iar astăzi a anunţat ierarhia elevilor la nivel judeţean şi în Municipiul Bucureşti. Rata de participare a fost de 95,5%: 148.496 de elevi prezenți (dintr-un total de 155.561 de absolvenți înscriși). Dintre aceștia, 26.195 de candidaţi (17,6 %) au obţinut medii sub 5 (cinci). Repartizarea computerizată a absolvenților de clasa a VIII-a pe locurile de la liceu are loc pe 14 iulie, cu zece zile mai devreme decât a avut loc anul trecut. Completarea fișelor de înscriere are loc în perioada 4-11 iulie.

Cum se desfăşoară admiterea la liceu în 2022

Articolul continuă după reclamă

Absolvenţii clasei a opta din promoţia 2022, dar şi cei din promoţiile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii noului an şcolar, se pot înscrie în învăţământul liceal la cursuri de zi.

Pe acelaşi subiect

Înscrierea candidaţilor care doresc să participe la admiterea computerizată în alt judeţ se realizează la unitatea de învăţământ din care provin candidaţii, conform unei proceduri elaborate de Comisia naţională de admitere.

Înscrierea în clasa a IX-a învăţământ liceal preuniversitar de stat se face fără examen, pe baza mediei de admitere.

Evaluare națională 2022 - cum se calculează media de admitere la liceu

Evaluarea Naţională pentru elevii clasei a VIII-a este un examen naţional şi reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competenţelor dobândite pe parcursul învăţământului gimnazial.

Media generală obținută la Evaluarea Națională are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere la clasa a IX-a. Examenul se desfașoară, anual, într-o singură sesiune. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul sa susțină EN fără taxă.

Calculul mediei de admitere la liceu

  • MA= 0,2 x ABS + 0,8 x EN
    • unde:
      • MA = media de admitere
      • ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a;
      • EN = media generală obținută la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a.

Lista pe judeţe a locurilor la liceu în 2022

Potrivit Hotărârii de Guvern privind cifra de școlarizare pentru anul şcolar 2022-2023, la clasa a 9-a sunt alocate 130.600 de locuri (învățământ cu frecvență zi) la nivel național și 11.000 de locuri sunt alocate pentru clasa a 9-a, la învățământul cu frecvență redusă sau seral.

Când are loc repartizarea computerizată în 2022

Rezultatele obţinute de elevii de clasa a 8-a la examenul de evaluare naţională, susţinut în şcolile din România, au fost publicate. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că peste 82% dintre elevi au luat peste 5 la Evaluarea Naţional. Analiza completă a rezultatelor obţinute de elevi la Evaluarea Naţională poate fi văzută aici.

Cum se face repartizarea computerizată

După verificări multiple şi corectarea erorilor semnalate are loc repartizarea computerizată. Algoritmul de repartizare ordonează elevii descrescător după media de admitere, repartizându-i pe rând, începând de la elevul cu cea mai bună medie.

Pentru fiecare elev se caută prima opţiune de pe lista unde mai sunt locuri libere şi elevul este repartizat la acea opţiune, potrivit ghidului de admitere.

Dacă la un moment dat se găseşte un elev la care opţiunile exprimate în fişă nu îi permit să intre la niciun liceu (pentru că locurile au fost deja ocupate de cei cu medie mai mare decât el), elevul respectiv rămâne nerepartizat.

Cum se face departajarea la repartizarea computerizată

În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi deparajaţi folosind următoarele criterii:

  • media generală la Evaluarea Naţională din clasa a opta;
  • media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a;
  • nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale;
  • nota obţinută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naţionale;
  • nota obţinută la proba de limbă maternă din cadrul Evaluării Naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale.

Calendarul repartizării computerizate

  • 1 iulie 2022 - Anunţarea ierarhiei la nivel judeţean / Bucureşti a absolvenţilor clasei a VIII-a
  • 4-11 iulie 2022 - Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a opta şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a opta;
  • 4-11 iulie 2022 - Introducerea în baza de date computerizată a datelor din fişele de înscriere;
  • 4-11 iulie 2022 - Verificarea de către părinţi şi candidaţi a corectitudinii datelor din fişa listată de calculator, corectarea eventualelor greşeli în baza de date computerizată şi lisarea fişelor corectate din calculator, operaţiuni ce se vor realiza utilizând aplicaţia informatică centralizată;
  • 14 iulie 2022 - Repartizarea computerizată în învăţământul liceal; Comunicarea rezultatelor candidaţilor repartizaţi computerizat la liceu; Afişarea în unităţile de învăţământ a listei cu locurile neocupate;

Ce acte sunt necesare la înscrierea la liceu

În perioada 15-20 iulie 2022, candidaţii depun/transmit, la unităţile de învăţământ liceal la care au fost declaraţi admişi, dosarele de înscriere, cuprinzând actele de studii în original.

  • cererea de înscriere;
  • cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere;
  • adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională;
  • foaia matricolă pentru clasele 5-8, cu calculul mediei generale;
  • fişa medicală;

A doua etapă de admitere la liceu

  • 25 iulie 2022 - Afişarea centrului de admitere şi a situaţiei locurilor rămase libere;
  • 26 iulie 2022 - Înscrierea candidaţilor pentru probele de aptitudini sau de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă;
  • 27-28 iulie 2022 - Desfăşurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă;
  • 28-29 iulie 2022 - Afişarea rezultatelor la probele de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă;
  • 1-3 august 2022 - Primirea cererilor de înscriere a candidaţilor care au fost repartizatţi computerizat în prima etapă de admitere, dar nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaţilor respinşi, precum şi a candidaţilor care nu au fost repartizaţi computerizat;
  • 4-5 august 2022 - Repartizarea candidaţilor din etapa a doua, de către comisia de admitere judeţeană / a municipiului Bucureşti;
  • 6 august 2022 - Transmiterea către Centrul naţional de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operaţiunilor specifice în aplicaţia informatică centralizată.

Cum se completează corect fişa de înscriere la repartizarea computerizată

Candidaţii completează pe fişa de înscriere, în ordinea preferinţelor, codurile opţiunilor pentru profilurile, specializările sau domeniile de pregătire dorite.

Candidaţii sunt avertizaţi că pentru profilurile, specializările sau domeniile de pregătire la care predarea se face într-o limbă a unei minorităţi naţionale, pot înscrie codul respectiv în fişa de opţiuni numai dacă au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă respectivă sau dacă au susţinut şi au promovat proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă. În caz contrar, opţiunea va fi anulată în momentul repartizării computerizate.

Candidaţii sunt avertizaţi că, pentru specializările la care predarea unei limbi moderne se face în regim bilingv, pot înscrie codul respectiv în fişa de opţiuni, numai dacă au susţinut şi dacă au promovat proba de verificare a cunoştinţelor la limba modernă respectivă şi au pe fişă nota obţinută la această probă. În caz contrar, opţiunea va fi anulată în momentul repartizării computerizate.

Pe fişa de admitere a fiecărui candidat se pot afla note la cel mult două limbi materne diferite.

Cu ocazia completării opţiunilor, părinţii şi candidaţii verifică şi corectitudinea celorlalte date înscrise în fişă de secretariatele şcolilor şi semnată de directorul şcolii.

Completarea listei de opţiuni se va face de către candidat în prezenţa părintelui / tutorelui legal şi a dirigintelui clasei. Aceştia vor semna fişa de înscriere.

Elevii şi părinţii vor fi avertizaţi să completeze cu responsabilitate opţiunile şi numărul lor, să verifice corespondenţa codurilor înscrie în fişă cu opţiunile exprimate, deoarece o opţiune greşită poate conduce la o repartizare nedorită.

În cazul existenţei unei erori, părinţii o semnalează comisiei de înscriere, prin intermediul profesorului diriginte. Comisia transmite informaţia la centrul zonal de înscriere, care procedează la corectarea greşelii în baza de date computerizată şi la listarea fişei corectate din calculator.

Rezultate Evaluare Naţională 2022, pe fiecare judeţ:

Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Ierarhia la nivel judeţean şi în Bucureşti a absolvenţilor de clasa a opta, 2022. Lista locurilor disponibile in licee; luni începe completarea fişelor de înscriere