Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Gradul de ocupare a paturilor pentru pacienţii COVID arată când se închid şcolile din România, după noile reguli

Regulile de funcţionare a şcolilor s-au schimbat din nou peste noapte! De luni, toţi elevii se întorc în bănci indiferent de incidenţă sau de gradul de vaccinare al profesorilor. Şi nici teste nu mai sunt. Ministrul Educaţiei şi Ministrul Sănătăţii au decis că şcolile se vor închide doar dacă gradul de ocupare a paturilor destinate bolnavilor COVID depăşeşte 75%. Părinţii sunt revoltaţi şi nu mai înţeleg nimic.

de Mădălina Iacob

la 14.01.2022 , 19:44

Reporter: Având în vedere situația aceasta, cu număr mare de cazuri, cu lipsa testelor, cu profesori nevaccinați, vă rog pe ambii, pe o scară de la 1 la 10, să ne spuneți cât de în siguranță considerați că sunt copiii la școală în această perioadă, evident, 10 fiind nota maximă.

"Da! Mulţumim!" Este răspunsul a doi dintre cei mai importanţi oameni din Guvern, Ministrul Sănătăţii şi Ministrul Educaţiei, la îngrijorarea justificată a milioane de părinţi şi bunici, în condiţiile în care numărul de cazuri de COVID este în creştere. Întrebat ce le spune "părinţilor care acum se tem să îşi mai ducă copiii la şcoală",  Sorin Cîmpeanu răspunde: "Siguranţă 100% nu există nici în România, şi nici într-un alt stat al lumii"

Autorităţile s-au jucat cu schimbatul regulilor. Dacă până acum rata de vaccinare era criteriul principal, de luni nu mai contează. Dispare de pe lista îngrijorărilor autorităţilor şi incidenţa din localitate. "Protecţia oferită de vaccin în ceea ce priveşte oprirea transmiterii era mai mare pentru Delta decât pentru Omicron. Acum vedem că există multe cazuri şi la persoanele vaccinate", spune Alexandru Rafila, întrebat de ce nu mai este importantă rata de vaccinare de luni, deşi astăzi era. "Astea au fost regulile până astazi. Regula rămâne valabilă încă două ore", a precizat şi Sorin Cîmpeanu.

Vezi și

Când se închide școala. Gradul de ocupare al paturilor pentru pacienţii COVID

Pe acelaşi subiect

Noul ordin arată că o şcoală va trece în online doar în momentul în care 75% dintre paturile destinate pacienţilor bolnavi de COVID-19 din judeţul respectiv vor fi ocupate. Altfel, şcoala rămâne deschisă. Potrivit centralizării, cea mai gravă situaţie se întâlneşte acum în judeţul Suceava, acolo unde numărul paturilor ocupate destinate pacienţilor COVID-19 atinge procentul de 34%. În Capitală avem un procent de 16%, iar media naţională este aceeaşi - 16 procente. 

Aşa că semestrul doi începe cu toţi elevii în bănci. Iar dacă regulile rămân aceleaşi, şansele să se întoarcă în online sunt aproape zero. Specialiştii spun că e puţin probabil ca un spital să depăşească procentul de 75% în următoarea perioadă. Nici criteriile pentru închiderea unei clase sau grupe n-au rămas cum erau. O clasă îşi va suspenda cursurile doar în momentul în care trei copii se îmbolnăvesc în acel colectiv, şi nu doar unul, aşa cum era până acum. 

Părinţii şi elevii sunt revoltaţi de noile măsuri

E exact ceea ce-i revoltă cel mai mult pe părinţi şi pe elevi. "Poţi să ai într-o zi cinci clase cu câte doi elevi, şi nu intri în online. Adică intri cu 3, dar când poţi să ai 10 în aceeaşi săptămână, şcoala merge faţă în faţă, ceea ce este ilogic", crede Cristache Iulian, de la Federaţia Părinţilor. "Nu ştim de ce dacă un coleg de bancă se infectează noi trebuie să mergem în continuare la şcoală", comentează Silviu Morcan, preşedinte Consiliul Elevilor. 

Cireaşa de pe tort rămâne lipsa testele de salivă din şcoli. "Testele sunt necesare! E o tergiversare la un nivel mai înalt decât noi ne-am dori", afirmă Maria Iftimie, vicepreşedinte CNE. Autorităţile promit testele peste cel mult două săptămâni. Şi vor ca elevii de gimnaziu şi de liceu să şi le facă singuri. La şcoală, supravegheaţi de un cadru didactic. 

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Gradul de ocupare a paturilor pentru pacienţii COVID arată când se închid şcolile din România, după noile reguli