Video Efectul resimțit de elevii de clasa a opta, după o lună de grevă în Educație. Psiholog: "Ei trebuie să o ia practic de la capăt"
Efecte negative după aproape o lună de grevă a profesorilor. Elevii care au terminat clasa a VIII-a se confruntă cu stări de anxietate înainte de Evaluarea Naţională. Pentru că şi-au ieşit din ritmul de învăţare, psihologii avertizează că există riscul ca tinerii să nu se mai poată concentra. Mulţi părinţi îşi pun acum speranţele în meditaţiile pe care copiii le-au făcut ani de zile.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Mai e puţin până la Evaluarea Naţională - luni e proba scrisă la Limba Română. Elevii fac cu greu faţă emoţiilor, dar şi lacunelor din procesul de învăţare.
Ameli, absolventă clasa a VIII-a: Nu prea ştiu cum să mă descurc cu emoţiile şi cum o să le gestionez. Mi-e teamă să nu-mi vină ideea la acel moment şi să greşesc.
Ameli, Ema şi Lara au terminat clasa a VIII-a la un colegiu de top din Capitală. Presiunea examenului este cu atât mai mare cu cât vor să continue liceul la aceeaşi şcoală.
Ema, absolventă clasa a VIII-a: De doi ani facem meditaţii toţi, ne pregătim pentru acest examen. Sper să nu pice greu.
Lara, absolventă clasa a VIII-a: E normal să ai emoţii, dar, cel mai important, să ai încredere în tine.
Luna de grevă din învăţământ le-a întrerupt elevilor ritmul de învăţare
Mihaela Dinu, psiholog Salvaţii Copiii: Acest proces de învăţare şi mobilizare are şi el nişte etape de acomodare şi atunci ei trebuie să o ia practic de la capăt. Se simt nepregătiţi după aceste trei săptămâni. Simptomele din sfera anxietăţii sunt tot mai prezente, emoţiile puternice de teamă, îngrijorare. Ajutorul din partea profesorilor era de bun augur.
Încercările de recuperare a materiei pe ultima sută de metri nu sunt benefice, susţin psihologii.
Reporter: Credeţi că s-au relaxat puţin înainte de vreme?
Mihaela Dinu, psiholog Salvaţii Copiii: Da, pentru că s-au defocusat un pic. Din anii trecuţi, ştim că-n ultimele săptămâni, concentrarea este maximă. Important este şi ajutorul pe care-l primesc din partea familiei, de validarea emoţiilor. Să se odihnească bine în perioada aceasta, să se hidrateze, să-şi păstreze rutinele de somn şi de hrană, pentru că astfel le poate scădea şi anxietatea.
Grevă în Educație. Prelungirea anului şcolar a fost evitată în ultima clipă
Florentina Lazăr, reporter Observator: În urma ultimelor discuții dintre reprezentanții Guvernului și sindicaliștii din Educație s-a stabilit că marți va începe să se lucreze pe legea salarizării, astfel încât noua grilă să fie finalizată în următoarele 2 săptămâni. Principiul rămâne același: salariul debutantului pornește de la salariul mediu pe economie. Mai apoi, va fi luată o decizie politică în Coaliție, iar noua grilă va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024.
Dascălii care participă la examenele naţionale în acest an vor primi mai mulţi bani. Astfel, un profesor va încasa 145 de lei pe zi pentru supraveghere, cu 35 de lei mai mult decât în 2022. Iar pentru fiecare lucrare corectată, suma a fost majorată de la 11 lei, la 15 lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰