Video E bătaie pe locurile de la facultăţi: "Concurenţa e foarte mare, 10 pe loc". Viitorii studenţi visează deja la salarii uriaşe: "Un prieten câştigă 10.000 de lei"
A început goana după un loc la facultate. Puţine facultăţi mai organizează examen de admitere - doar cinci în Bucureşti. Şi au concurenţă mare, de 4 sau 5 candidaţi pe loc. La schimb dau promisiunea unui loc de muncă bine plătit după terminarea studiilor.
În Bucureşti se intră cu examen la Drept, Teologie, Politehnica, Arhitectura si Medicina şi Farmacie. Iar viitorii ingineri sunt primii care au intrat în examen azi. "Examenul e mai greu si e mai favorbabil într-un fel. Când intri cu examen, intri cu adevărat, meriţi. Concurenţa e foarte mare, 10 pe loc", spune un viitor student. Cea mai mare concurenţă o are facultatea de automatică şi calculatoare. 4 candidaţi pe loc. La fel şi facultatea de electronică. Dar nu e de mirare deloc. Rata de angajare pentru aceşti studenţi, după finalizarea studiilor, este de peste 95%.
"Sunt nişte joburi de viitor, totul se automatizează, piaţa este căutată. Acum, am un prieten care a terminat aici şi are salariu de 10 mii de lei", spune Matei. "Aş fi mulţumit şi cu un salariu de 3 mii de lei pentru început. Până la 2 mii de euro, trei. Undeva până la vârsta de 30 de ani cred că o să ajung la acel nivel", spune Ştefan. "Presiunea industriei noi este extrem de mare. Locurile de muncă sunt foarte foarte multe şi extrem de bine plătite. Primul job cu un salariu de 2.500 de euro este extrem de generos, iar o mie de euro este deja uzual", a declarat Mihnea Costoiu, rectorul Politehnicii din Bucureşti.
Iar dacă până acum, mulţi dintre absolvenţii de inginerie preferau să plece în străinătate, acum 80% dintre studenţi spun că vor rămâne. Iar dacă ai noştri nu mai pleacă, vin străinii aici. Şi nu puţini. La Medicină, în Iaşi, e număr record de înscrieri pentru studenţii din Franţa.
Nu mai puţin de 750 de dosare în limba franceză au fost depuse la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi pe cele 150 de locuri de la medicină generală şi 100 de locuri la medicină dentară. Asta înseamnă o concurenţă de aproape 4 candidaţi pe loc. De trei ori mai mare faţă de anii trecuţi. Taxele de studiu sunt si ele mult mai mici comparativ cu ţările vecine. Un student străin plăteşte 7500 de euro pe an la noi, faţă de peste 20 de mii în alte state.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰