Video Destinele unor elevi, schimbate de câteva sutimi la admiterea la liceu
Doar câteva sutimi diferenţă la repartizarea pe liceu le-a schimbat viaţa unor adolescenţi care îşi doreau să intre la cel mai râvnit profil din Bucureşti. Media 9.95 a fost vârful, iar 9.92 nu a fost de ajuns. Specialiştii în Educaţie îi asigură pe elevi că valoarea lor e aceeaşi. La polul opus, România e reprezentată şi de elevii care au intrat la liceu cu media 1 sau 2.
Ceea ce unii dintre elevii de top numesc eşec acum, nu e deloc aşa. Inflaţia de valori este explicată de specialişti prin subiectele prea uşoare făcute de Ministerul Educaţiei.
Marian Staș, expert EDU: Cum într-o clasă media minimă de admitere să fie 9.95 din 10 puncte? Aşa ceva este absurd. Aceste medii mari rezultă din probleme foarte uşoare, şi atunci înseamnă că ele nu reflectă corect câta carte ştiu copiii pe bune.
Caruselul emoţional poate fi extrem de periculos pentru un adolescent dacă familia nu îl susţine în această perioadă.
Ana Maria Oancea, consilier școlar: Poate fi o revoluție în sufletul copilului, care nu a intrat acolo unde a vrut. Cel mai rau lucru pe care îl putem face copilului nostru este să impunem propriile standarde, acelea pe care noi nu le-am atins, e clar ca e necesară o scoală a părinților!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰