Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cozi pentru înscrieri, la grădinițele din București. Sute de părinți și-au petrecut noaptea sub cerul liber, ca să prindă un loc pentru copiii la programele de vară

Sute de parinţi din Capitală și-au petrecut noaptea trecută sub cerul liber în fața grădinițelor și creșelor din Sectorul 3. În așteptarea dimineții, oamenii au format cozi la gardurile unităţilor preşcolare pentru a-și înscrie copiii la programele de vară. Locurile sunt extrem de puține, iar cererea este foarte mare, întrucât părinții își doresc să își ducă copiii la o grădiniță cât mai aproape de locuinţă. 

de Eduard Marin

la 21.06.2023 , 13:44

Înarmați cu multă răbdare, sute de părinti au așteptat în această noapte în fața mai multor grădinițe din Sectorul 3 cu speranța ca vor prinde un loc pentru copiii lor dimineață pe listele de înscrieri.  

Listă de ordine, în fața grădinițelor

Aşteptând în maşini, pe borduri sau pe scaune şi perne aduse de acasă, părinţii au format cozi uriaşe în faţa Gradiniţei Şcolii Gimnaziale Nr.88 şi Creșei Greierașul din Sectorul 3. O listă de ordine a fost deschisă, iar o dată la două ore se striga prezenţa. Cei care nu mai erau la coadă erau şterşi de pe listă şi îşi pierdeau locul la coadă.  

Vezi și

Problema este aceeaşi în fiecare an, cerere prea mare - locuri mult prea puţine. 

Lucian Judele, viceprimar sector 3: Ministerul dă vina pe primării, primăriile dau vina pe minister. Ministerul spune că primăriile n-au bani, primăriile spun că ministerul n-a acordat suficiente locuri pentru acest program. Sperăm ca Primăria Sectorului 3 să acorde importanță acestui program și să suplimenteze numarul de locuri eligibile pentru astfel de program.    

Până în acest moment, în sectorul 3 există 1200 de locuri pentru grădiniţele şi şcolile de vară.   

Eduard Marin Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Educaţie » Cozi pentru înscrieri, la grădinițele din București. Sute de părinți și-au petrecut noaptea sub cerul liber, ca să prindă un loc pentru copiii la programele de vară