Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Unde a găsit Consiliul Concurenţei reducerile de 34%. "N-are absolut nicio legătură cu ordonanţa"

Avem produse alimentare de bază mai ieftine cu peste 30% faţă de luna iunie. Sau cel puţin aşa spune Consiliul Concurenţei, care a ajuns la această concluzie după ce a analizat preţurile din marile magazine. Cel mai mult a scăzut preţul legumelor şi fructelor, însă asta oricum s-ar fi întâmplat, spun specialiştii, pentru că suntem în plin sezon. 

de Mădălina Chiţac

la 07.08.2023 , 19:56

La o săptămâna de la intrarea în vigoare a ordonanţei care plafonează adaosul comercial, Consiliul Concurenţei vine cu primele date. Şi spune că alimentele s-au ieftinit cu până la 34%. 

Mădălina Chițac, reporter Observator: Comparativ cu luna iunie, preţul cărnii a scăzut, în medie, cu 12 procente. Însă asta se întâmplă în special la carnea de pui pentru că, dacă vorbim de carnea de porc, diferenţa este mult mai mică, de doar 4%. Brânza este mai ieftină cu 12 procente, în timp ce laptele s-a ieftinit cu doar 5%. O caserolă cu 10 ouă costă mai puţin tot cu 5 procente. 

Feliciu Paraschiv, reprezentant lanț de magazine: Au scăzut preţurile puţin. Nu cu procente aşa mari cum se aştepta toată lumea. 

Vezi și

Cele mai mari ieftiniri ar fi la fructe şi legume

Pe acelaşi subiect

Preţul strugurilor a scăzut cu 34%, al prunelor cu 30%, cartofii sunt mai ieftini cu 28%, iar ardeiul gras cu 27%. Scăderile ar avea însă altă explicaţie, spun distribuitorii de mărfuri. 

Constantin Dumitriu, reprezentant companie distribuţie: Fructele şi legumele sunt sezoniere. Oamenii, în disperarea de a nu se strica marfa pe tarabe, au redus din preţ. N-are absolut nicio legătură acest capitol al reducerii preţurilor la legume şi fructe cu ordonanţa.

Cifrele prezentate de Consiliul Concurenţei nu îi conving pe românii care merg zilnic la cumpărături. 

Multe alimente au același preț ca înainte de 1 august

Şi Observator a verificat preţurile. Multe produse au însă aceleaşi tarife ca înainte. De exemplu ouăle, laptele sau pepenele verde. Ba chiar un sortiment de pulpe de pui s-a scumpit cu 60 de bani. 

Feliciu Paraschiv, reprezentant lanț de magazine: Ne putem aştepta ca retailerii să ridice preţurile uşor la alte produse indistriale, nonaliment, ca să compenseze pierderea asta. În trei luni va deveni semnificativă. 

Dragoș Frumos, sindicat industria alimentară: Puterea de cumpărare este clar că a rămas aproape la fel de vreo doi ani. Iar inflaţia e imposibil să scadă în condiţiile astea. 

Controalele din magazine continuă şi în perioada următoare. Cine nu respectă legea, riscă sancţiuni de până la două milioane de lei. 

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Unde a găsit Consiliul Concurenţei reducerile de 34%. "N-are absolut nicio legătură cu ordonanţa"