Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Una din cele mai mari bănci din România e de vânzare

Banca franceză Societe Generale a angajat grupul bancar american JP Morgan, luând în calcul posibilitatea vânzării BRD din România, care se află în momentul de față pe locul 3 pe piața bancară locală.

de Redactia Observator

la 01.02.2024 , 17:18

Una din cele mai mari bănci din România e de vânzare Una din cele mai mari bănci din România e de vânzare - Shutterstock

BRD ocupă locul trei pe piața bancară locală. În anul 2022 a pierdut cota de piață cu până la 10,2%, însă a rămas în poziția a treia. Porcesul se află încă într-un stadiu incipient însă mai multe firme și-au arătat interesul în ceea ce privește achiziționarea băncii românești. Conform Merger Market și Bizlawyer, printre cei interesați se numără și grupul financiar belgian KBC, care se situează în momentul de față în topul celor mai activi cumpărători de proprietăți bancare din regiune. În noiembrie 2021, KBC a cumpărat integral Raiffeisenbank Bulgaria, subsidiara bulgară a Raiffeisen Bank International, cu peste 1 miliard de euro, potrivit Profit.ro.

Slawomir Krupa, care fost numit în postul de CEO în luna mai, declara și în septembrie că ambiția sa este de a face din SocGen o "bancă solidă", după mai mulți ani de performanțe modeste, prin stabilirea unor obiective care pot fi atinse într-un context dificil, caracterizat de încetinirea creșterii economice. Krupa a oferit câteva indicii privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru păstrarea diviziilor. Acestea trebuie să aibă un profil de risc adecvat, să ofere posibilitatea unor sinergii și să realizeze "un nivel de profitabilitate adecvat".

BRD ar putea fi scoală la vânzare

Articolul continuă după reclamă

La începutul anului trecut, Societe Generale a anunțat vânzarea a patru dintre subsidiarele sale africane, dintre care două către Vista. Banca franceză s-a confruntat însă cu opoziția guvernelor locale, Republica Congo anulând una dintre vânzări, în timp ce ce ministrul de finanțe din Guineea Ecuatorială și-a exprimat intenția de a bloca o altă tranzacție. În decembrie a fost transmis că grupul francez ia din nou în calcul vânzarea afacerii sale de private banking din Marea Britanie, o mișcare care i-ar permite să elibereze capital.

Pe acelaşi subiect

Grupul BRD și-a majorat profitul cu 20,8%, la 1,23 miliarde de lei, în primele 9 luni din 2023, față de aceeași perioadă a anului anterior, pe fondul creșterii veniturilor din dobânzi. Veniturile Grupului BRD au crescut cu 11,4% față de anul precedent, ajungând la 2,83 miliarde de lei. Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 16,5% la 2 miliarde de lei, pe fondul creșterii activității de creditare și a ratelor mai ridicate ale dobânzilor din portofoliul de active.

Raportul cost/venit al Grupului BRD a înregistrat o îmbunătățire de 1,1 puncte procentuale, până la 49,1% la finalul primelor 9 luni ale anului 2023, pe fondul efectului favorabil al veniturilor. În perioada analizată, calitatea activelor a rămas solidă, rata NPL (credite neperformante, conform definiției EBA) atingând un nou nivel minim istoric de 2,1% la sfârșitul lunii septembrie 2023 (față de 2,6% la sfârșitul lunii septembrie 2022), în timp ce gradul de acoperire cu provizioane se menține la un nivel confortabil, peste 70% (76,2% la sfârșitul lunii septembrie 2023 față de 77,6% la sfârșitul lunii septembrie 2022, la nivelul Băncii).

BRD - Groupe Société Générale operează o rețea de 481 unități și face parte, din 1998, din grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 131.000 de angajați în 66 de țări și 26 de milioane de clienți în întreaga lume.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Una din cele mai mari bănci din România e de vânzare