Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ultima lună de iarnă, prima în care am putea scăpa de facturile uriaşe la energie

În mijlocul iernii, Guvernul încearcă să dreagă criza energetică fără precedent. Pentru că reducerile sunt în cele mai multe cazuri de doar câţiva lei, premierul anunţă o altă schemă de plafonare şi compensare a preţurilor uriaşe la curent şi gaze. Noile măsuri vor intra în vigoare din februarie. Ministrul Energiei promite că nu vom mai vedea tarife crescute de 6-7 ori faţă de anul trecut.

de Lucia Cujbă

la 18.01.2022 , 20:01

Virgil Popescu, ministrul Energiei: Nu veţi mai vedea facturi de genul cum aţi văzut la energie electrică şi la gaze naturale.

Nouă schemă de compensare și plafonare pentru lunile februarie şi martie ar urma să mai reducă din povara facturilor. La curent, prețul maxim pentru consumatorii casnici va fi de 80 de bani pe kWh, în scădere de la 1 leu. Pragul de consum va fi crescut la 500 kWh lunar, față de 300 kWh, cât este în schema actuală. Iar cei care se încadrează în această limită vor plăti 68 de bani/kWh. 

Silvia Vlăsceanu, expert în energie: Eu sunt plafonată tot la un leu. Să zicem că am avut o factură de 200 de lei. Prin aplicarea reducerii de la un leu la 0.8, ar însemna că voi plăti 160 de lei. Dar calculul este foarte grossier. 

Vezi și

La gaze, în sistemul actual de plafonare şi compensare, 40% dintre clienţi nu se încadrează în limita de consum şi nu primesc nicio reducere. Guvernul promite ajutoare mai mari şi mai multe. La gaze naturale, prețul scade de la 37 de bani la 31 de bani/kWh. Pragul de consum crește de la 1.000 de metri cubi la 1.500 de metri cubi în intervalul noiembrie – martie. Reducerea oferită clienților care se încadrează în acest consum crește de la 33% din prețul gazelor la 40%. 

Pe acelaşi subiect

Virgil Popescu, ministrul Energiei:  Dacă consumă 1.000 de kWh pe lună, asta înseamnă, înmulţit, 220 de lei.

Până să intre în vigoare noile măsuri, oamenii vor trebuie să achite facturile uriaşe pe luna ianuarie.

Localnic: A venit factura mare. Comparativ cu noiembrie 2021, în decembrie am plătit cu 200 de lei mai mult.

Localnic: Îmi trag de la mâncare că altă soluţie nu am.

Din februarie, vor primi ajutor la facturi şi şcolile, spitalele şi micile afaceri

Preţul curentului pentru ele se plafonează la 1 leu, iar gazelor - la 37 de bani pe kWh. Până să vină ajutorul promis, un liceu din Târgu Jiu, de exemplu, a primit o factura la gaz de infarct: 33.000 de euro.

Bogdan Rădulea, director adjunct CNTV Târgu Jiu: Decembrie 2020, eram în online şi am avut o factură de 30.000 de lei la gaze. Anul acesta, elevii fac fizic şi o factură de 147.000 de lei. Am luat astăzi legătura cu reprezentanţi ai companiei. Ne-au spus să facem cerere de plafonare şi ne-au spus că o să se reducă cu 80 de mii de lei, deci în jur de 67 de mii vom plăti.

Între timp, furnizorii spun că sunt bulversaţi de modificările care vin, ca de obicei, pe ultima sută de metri. Ei se plâng şi de controale nejustitficate.

Ion Lungu, reprezentantul furnizorilor: Ordonanţa se va aproba săptămâna viitoare. Iarăşi cu câteva zile înainte de începerea lunii. Sunt necesare, evident, modificări în sistemele informatice. Nici nu ştiu cum vor face faţă la toate lucrurile astea, mai ales că, simultan, avem şi două-trei controale ANRE, ANPC.

Peste 2 milioane de facturi emise din noiembrie şi până acum au fost recalculate. Cele achitate se vor deduce din următoarea factură.

Lucia Cujbă Like

Am tocit la matematică într-un mare stil. Calcule, ecuații și formule – toate îmi displăceau profund. Evitam cifrele. Preferam să plutesc printre idei și să caut cuvinte. Multe, încărcate de sens.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Ultima lună de iarnă, prima în care am putea scăpa de facturile uriaşe la energie