Video Scumpirile afectează și instituțiile publice. Spitalul din Târgu Jiu are facturi uriașe la electricitate și gaze naturale
Scumpirile la electricitate şi gaze naturale afectează şi instituţiile publice, nu doar consumatorii casnici. În Târgu Jiu, spre exemplu, primarul se aşteaptă ca anul acesta să aibă costuri chiar şi de cinci ori mai mari. Sume uriaşe are de plătit şi conducerea Spitalului de Urgenţă.
Factura la gaze naturale a Spitalului de Urgenţă aproape s-a triplat în doar câteva luni.
Nicola Ramona, reprezentant CEZ: Preţul la gaze naturale la care a fost facturat spitalul judeţean din Târgu Jiu a înregistrat o creştere de aproximativ 268% în luna decembrie 2021, faţă de preţul aplicat până în luna octombrie 2021.
Spitalul din Târgu Jiu are costuri uriașe cu electricitatea
Nicola Ramona, reprezentant CEZ: Preţul la energie electrică utilizat pentru facturarea instituţiei a început cu o creştere de aproximativ 123% în luna septembrie şi a ajuns la o creştere de 103%, aplicată la preţul anterior, la sfârşitul anului 2021.
- Izolația bună a locuinței poate aduce un împrumut bancar avantajos. Dobânzi mai mici la creditele imobilizare verzi
- Marja de consum în care trebuie să te încadrezi pentru facturi compensate la energie. Plouă cu amenzi pentru...
- Cum ne "consumă" inflația din venituri. Românii sărăcesc încet și fără să își dea seama, lună după lună
Iar dacă spitalul a reuşit cumva să acopere costurile de până acum, pentru următoarele facturi încă nu ştiu dacă vor avea soluţii.
Mihaela Ţicleanu, purtător de cuvânt al SJU Târgu Jiu: Sperăm să facem tot posibilul şi să achităm toate facturile care vor veni. A fost făcută şi o cerere de plafonare.
Pentru moment nu vor beneficia însă de plafonare şi asta pentru că reprezentanţii furnizorului de energie şi gaze spun că cerere nu a fost completată corespunzător. Nici primăria municipiului nu stă mai bine.
Marcel Romanescu, primar Târgu Jiu: Pentru curentul electric şi gazele pe care le folosim până pe 31 decembrie plăteam în jur de 1 milion de euro. De acum încolo discutăm de cel puţin 2 sau 3 milioane de euro doar pentru curentul electric. Şi factura la gaze va fi majorată şi acolo vom ajunge la cel puțin 2 milioane de euro. Fac un apel la decidenţii noştri de la Bucureşti să găsească o soluţie.
Inclusiv micile afaceri riscă să se închidă pentru că nu-şi mai permit plata utilităţilor
Marcel Romanescu, primar Târgu Jiu: Din ce în ce mai mulţi agenţi economici vin şi ne spun că nu sunt în situaţia de a mai continua activitatea şi cu regret trebuie să va spun că nu suntem în situaţia cea mai bună, să pierdem de la o zi la alta oameni de afaceri care creează locuri de muncă.
În plus, şefii instituţiilor se tem că nu vor mai putea susţine nici măcar investiţiile aflate în derulare.
Spitalul Târgu Jiu, factura la gaze
decembrie 2021 +268%
Spitalul Târgu Jiu, factura la electricitate
septembrie 2021 +123%
decembrie 2021 +103%
Primăria Târgu Jiu, factura la gaze şi electricitate
2021 - 1 milion de euro / an
2022 - 4 - 5 milioane de euro / an
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰