Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Turcii evită băncile și își schimbă lirele în Marele Bazar din Istanbul. "Chiar şi brânza feta este o investiţie mai bună"

Controlul strict exercitat de autorităţile turce asupra pieţelor financiare a pus Marele Bazar din Istanbul în centrul activităţii comerciale a ţării, în condiţiile în care piaţa acoperită construită în secolul XV a devenit un refugiu pentru traderii de valută care încearcă să scape de restricţiile impuse de Guvernul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, transmite Bloomberg. Această evoluţie a dus şi la apariţia unui curs de schimb paralel pentru lira turcească în Marele Bazar. Pe măsură ce restricţiile impuse băncilor turceşti s-au intensificat în ultimele săptămâni, odată cu apropierea datei alegerilor, acest curs de schimb paralel a devenit şi mai încrâncenat, transmite Agerpres.

de Adrian Popovici

la 20.04.2023 , 13:20

Marele Bazar din Istanbul Turcii evită băncile și își schimbă lirele în Marele Bazar din Istambul. "Chiar şi brânză feta este o investiţie mai bună" - Shutterstock

"Orice ai face nu păstra lirele turceşti. Chiar şi cumpărarea de brânză feta este o investiţie mai bună", spune un trader veteran de aur şi valută din Marele Bazar din Istanbul, care a dorit să rămână anonim pentru a evita posibilele repercursiuni.

Tranzacţiile cu valută la Marele Bazar din Istanbul sunt legale şi, în mare parte, neînregistrate, ceea ce face dificilă o estimare a volumului tranzacţiilor zilnice. Însă casele valutare spun că afacerile au explodat, în principal datorită clienţilor de tip corporate.

În fiecare zi, prin Marele Bazar din Istanbul trec cutii de valori masive, însoţite de agenţi de pază, care potrivit martorilor transportă dolari pentru o serie de mari firme turceşti, inclusiv pentru importatorul de energie BOTAS, o firmă de stat, care este cel mai mare cumpărător de valută de pe piaţă. Traderii spun că cererea de valută a companiilor este motivul care stă în spatele creşterii preţurilor.

Articolul continuă după reclamă

Valuta din Marele Bazar din Istanbul, mai scumpă

Oportunitatea de a vinde şi cumpăra dolari în afara restricţiilor impuse băncilor comerciale vine însă cu un preţ. Moneda americană este disponibilă la Marele Bazar la o primă de peste 5% faţă de dobânda pe piaţa interbancară, potrivit datelor Bloomberg. De exemplu, miercuri la ora 12:30 pm, la Marele Bazar un dolar se vindea pentru 20,40 lire, comparativ cu un curs oficial de schimb de 19,4082 lire.

Diferenţa dintre cursul de schimb dolar-liră practicat la Marele Bazar şi cel de la bănci a crescut constant pe tot parcursul anului, pe măsură ce Banca Centrală a Turciei a înmulţit măsurile destinate să ţină lira sub control înaintea alegerilor parlamentare. Însă decalajul s-a agravat recent după ce factorii de decizie au cerut băncilor să îşi limiteze achiziţiile de dolari.

Chiar şi în afara Marelui Bazar, tendinţa de depreciere a lirei a început să ia avânt. Frecvenţa cu care au loc mici fluctuaţii ale cursului lirei, în special în primele ore de la debutul tranzacţiilor, s-a înmulţit, ceea ce sugerează că autorităţile au dificultăţi în a contracara cererea de dolari.

"Sunt aşteptări generalizate că lira se va deprecia brusc după alegeri. Acestea cumulat cu reglementările Băncii centrale, care interzic achiziţiile de dolari, au dus la creşterea cererii pe piaţa spot de aici", spune un alt trader de aur şi valută de la Marele Bazar din Istanbul. 

Adrian Popovici Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Turcii evită băncile și își schimbă lirele în Marele Bazar din Istanbul. "Chiar şi brânza feta este o investiţie mai bună"