Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Țările G7 plafonează petrolul rusesc la maxim 70 de dolari pe baril

Țările din G7 urmează să stabilească astăzi prețul plafonat la care va putea fi achiziționat petrolul rusesc, o sursă importantă de venituri pentru regimul lui Vladimir Putin. Dezbaterile pe această temă se întind pe mai multe luni, iar sursele citate de jurnaliștii Reuters indică faptul că ar putea fi vorba de 65-70 de dolari pe baril. Rusia a anunțat în ultimele zile că se va reorienta către partenerii comerciali care nu se vor alinia sancțiunilor impuse de occidentali, asta în timp ce Agenţia Internaţională a Energiei avertizează că această mișcare va crea și mai multă incertitudine pe piață.

de Redactia Observator

la 23.11.2022 , 14:13

Extracția petrolului Țările G7 vor să plafoneze exporturile de petrol rusesc la maxim 70 de dolari pe baril - Profimedia

G7 (principalele ţări industrializate din lume) analizează o plafonare a preţului la petrolul rusesc transportat pe mare în jurul a 65-70 dolari pe baril, a anunţat miercuri un diplomat din UE, transmite Reuters. Ambasadorii din statele membre UE discută propunerea, cu scopul de a ajunge la o poziţie comună până la finalul zilei.

Statele din G7 au ca obiectiv impunerea din 5 decembrie plafonarea preţului petrolului rusesc transportat pe mare, ca parte a sancţiunilor impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei. La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna ianuarie a crescut marţi cu 0,91 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 88,36 dolari.

Deciziile G7 vin în completarea embargoului european asupra petrolului rusesc

Articolul continuă după reclamă

Săptămâna trecută, comisarul european pentru energie, Kadri Simson, a anunţat că UE ar urma să aibă toate reglementările finalizate la timp pentru introducerea, în data de 5 decembrie, a unui plan G7 privind plafonarea preţului la petrolul rusesc.

Pe acelaşi subiect

Tot începând cu data de 5 decembrie, UE va interzice importurile de ţiţei rusesc, urmând ca importurile de produse petroliere ruseşti să fie interzise din 5 februarie 2023, ceea ce va lipsi Rusia de veniturile importante din petrol şi va forţa unul din cei mai mari producători şi exportatori mondiali de petrol să caute alte pieţe de desfacere.

În plus, planul G7, care este destinat să se adauge embargoului UE, va permite furnizorilor de servicii de shipping să ajute la exportul de petrol rusesc, dar numai la preţuri plafonate mai jos. Şi această măsură ar urma să intre în vigoare tot la data de 5 decembrie.

"Sancţiunile noastre vor acoperi ţiţeiul brut pentru statele membre UE, deci nu vom mai cumpăra ţiţei rusesc începând din data de 5 decembrie, şi am acoperit posibilul decalaj de preţ pentru cumpărătorii internaţionali în cel de al optulea pachet de sancţiuni", a declarat Kadri Simson.

Agenţia Internaţională a Energiei a avertizat recent că o mişcare ce va lipsi Moscova de veniturile din exporturile de petrol ar crea şi mai multă incertitudine pe pieţele petroliere şi va pune şi mai multe presiuni asupra preţurilor, inclusiv la motorină. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Țările G7 plafonează petrolul rusesc la maxim 70 de dolari pe baril