Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Specialii" României se revoltă după ce au aflat că nu vor mai putea ieşi la pensie mai devreme, cu venituri uriaşe. "Aduci atingere siguranţei naţionale"

Lovitură pentru "specialii" României. Pensia magistraţilor nu trebuie să fie mai mare decât salariul. Asta spune Banca Mondială, într-o analiză în care prezintă patru soluţii de reformare a sistemului, inclusiv eliminarea totală sau îngheţarea indemnizaţiilor. Şi pensiile militarilor şi poliţiştilor trebuie recalculate. Dacă legea nu este adoptată până în iunie, România poate pierde banii europeni.

de Redactia Observator

la 27.02.2023 , 19:55

În România sunt peste 200.000 de pensionari care beneficiază de un alt mod de calcul al veniturilor decât cel bazat pe contributivitate. Magistraţii, în jur de 5.000 la număr, câştigă cel mai mult. Aceştia primesc o pensie de serviciu egală cu 80% din ultimul venit brut, în medie, în jur de 21.000 de lei.

Cei mai afectaţi de reforma pensiilor vor fi magistrații

Cei peste 1000 de aviatori civili primesc o indemnizaţie medie de 11 mii de lei, iar diplomaţii, funcţionarii parlamentari şi angajaţii Curţii de Conturi ieşiţi la pensie primesc indemnizaţii între 5000 şi 8.500 de lei. În total, sunt circa 10.000 de "speciali."

Vezi și

Pensiile militare nu sunt considerate speciale, susţin autorităţile. Sunt în jur de 200.000 de foști angajați ai MAPN, MAI sau SRI care primesc pensii de serviciu. Chiar şi aşa acestea trebuie reformate. Pensia medie în cazul militarilor e de 3.500 de lei, în timp ce pensionarii SRI au o indemnizație medie de 5.000 de lei.

Pe acelaşi subiect

Cei mai afectaţi de reforma pensiilor vor fi magistrații. Vârsta de pensionare ar creşte treptat până la 65 de ani, cum e în sistemul public. În plus, indemnizaţiile ar putea fi reduse la 65% din venitul brut anterior pensionării.

Viorica Costiniu, Asociaţia Magistraţilor din Romania: Proiect care are multe chestiuni legate de magistratură total neavenite. Crearea unor pensii într-adevăr de neacceptat la nivelul funcţiilor de conducere al sistemului judiciar. Practic, aduci atingere siguranţei naţionale.

Banca Mondială a venit cu formule de calcul şi pentru micşorarea pensiilor pentru militari și polițiști

Banca Mondială a venit cu formule de calcul şi pentru micşorarea pensiilor pentru militari și polițiști. O variantă ar fi 45% din venitul din ultimele 12 luni, dar şi creşterea vârstei de la care nu mai trebuie să muncească. Acum, vârsta medie de pensionare în sistem este de 52 de ani, potrivit Europol.

Cosmin Andreica, Europol: Un angajat din cadrul acestui sistem, în medie, nu trăieşte mai mult de 64 de ani. Oricum am putea discuta despre modificarea vârstei de pensie în sensul în care poliţiştii sau militarii să iasă la pensie la 60 sau la 65 de ani, în condiţiile în care ei ar mai trebui, statistic vorbind, să mai trăiască doar 4 ani de zile?

Alina Gorghiu, preşedinte interimar al Senatului: Sunt un sistem care ţine de securitatea statului. Au avut foarte multă contribuţie la acest sistem motiv pentru care eu cred că nu se pune problema să îi catalogăm drept pensionari speciali.

În acest moment, cheltuielile cu pensiile care nu sunt bazate pe contributivitate reprezintă aproape 1% din PIB, adică peste 12 miliarde de lei. 

Marius Budăi, ministrul Muncii: Toate aceste măsuri vor reduce numărul beneficiarilor eligibili pentru pensii de serviciu şi vor creşte ponderea pensiilor acestora ca urmare a contribuţiilor plătite.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » "Specialii" României se revoltă după ce au aflat că nu vor mai putea ieşi la pensie mai devreme, cu venituri uriaşe. "Aduci atingere siguranţei naţionale"