Soiurile de vin cu care producătorii i-au cucerit pe români. Accesibilitatea sporită, calitatea şi promovarea, elemente cheie ale succesului
Românii sunt tot mai interesaţi de soiurile autohtone de vin, inclusiv în mediul online, iar cele mai căutate soiuri în mediul virtual sunt Busuioaca de Bohotin şi Fetească Neagră, potrivit unei analize realizate de o platformă dedicată în exclusivitate promovării vinului românesc.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
La polul opus al clasamentului se situează soiuri mai puţin cunoscute, precum Mustoasa de Măderat şi Zghihara de Huşi, se arată într-un comunicat al Wines of Romania, platforma care a elaborat analiza, scrie Agerpres.
Mai mult de jumătate dintre căutările online din ultimul an, din categoria de soiuri româneşti, sunt reprezentate de trei soiuri principale: Busuioaca de Bohotin (22%), Fetească Neagră (18%) şi Fetească Regală (14%). Potrivit sursei citate, cele mai căutate soiuri de vin online coincid, de altfel, şi cu preferinţele producătorilor români în ceea ce priveşte suprafeţele cultivate. Astfel, potrivit datelor ONVPV (Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole, n.r.), analizate de Wines of Romania, în 2023 Busuioaca de Bohotin a înregistrat cea mai mare creştere a suprafeţei de cultivare, de aproximativ 16%, ajungând la peste 900 de hectare. Şi Feteasca Neagră a crescut uşor în suprafeţele cultivate, în timp ce Feteasca Regală şi-a consolidat statutul de cel mai cultivat soi românesc.
Busuioaca de Bohotin şi Feteasca Neagră cuceresc cu uşurinţă consumatorii
"Atât Busuioacă de Bohotin, cât şi Feteasca Neagră sunt soiuri de vin care cuceresc cu uşurinţă consumatorii. Creşterea popularităţii se datorează atât promovării intense, investiţiilor făcute de către producători în ultimii ani, cât şi faptului că vinurile din aceste soiuri sunt mai uşor disponibile, existând o varietate mai mare de sortimente, de la sec la demidulce. De exemplu, anterior, Busuioaca era regăsită mai degrabă în versiune dulce sau demidulce, dar astăzi avem şi vinuri seci de o calitate foarte bună. Accesibilitatea sporită, creşterea calităţii şi promovarea prin educare sunt elementele cheie ale acestui succes. Un consumator informat înseamnă şi un client educat", a declarat Marinela Ardelean, fondatoare Wines of Romania.
Topul căutărilor online este completat de Tămâioasă românească şi Grasă de Cotnari, în timp ce soiuri mai puţin cunoscute precum Cadarca, Zghihara de Huşi şi Mustoasa de Măderat înregistrează cele mai puţine căutări pe Internet.
Cele mai multe căutări legate de soiurile româneşti sunt din Bucureşti
Aceeaşi analiză arată şi faptul că cele mai multe căutări legate de soiurile româneşti sunt din Bucureşti, respectiv peste 30%. Următoarele judeţe din care provin cele mai multe căutări online pentru vinurile locale sunt Cluj, Timiş, Prahova şi Iaşi.
Potrivit datelor analizate, sărbătorile şi mini vacanţele sunt momentele care generează cele mai mari creşteri în căutările online, intervalul dintre Crăciun şi Anul Nou fiind perioada din an în care sunt căutate cele mai multe vinuri. Clasamentul este completat de Paşte, mini vacanţa de 1 decembrie, mini vacanţa de Sf. Maria, dar şi de Ziua Îndrăgostiţilor, sărbătorită anual pe 14 februarie.
Wines of Romania este un proiect 100% privat. Fondată de Marinela Ardelean, expert în vin şi co-organizator al festivalului RO-WINE, platforma Wines of Romania reprezintă un univers digital dedicat vinurilor autohtone, iubitorilor de vin, achizitorilor, producătorilor şi investitorilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰