Video Salariile românilor ar putea fi mărite, cu prețul unor pensii mai mici pe viitor. Efectele reducerii CAS cu 5%
Salarii mai mari, acum, pensii mai mici, mai târziu. Sunt efectele amendamentului de modificare a Legii Codului Fiscal, depus de PNL, care prevede reducerea CAS cu 5 puncte procentuale. Desi ar creşte veniturile românilor salariaţi, măsura ar avea un impact major în viitor. Aşa că nu este susţinută în coaliţia de Guvernare.
În contextul scumpirilor din piaţă, reducerea contribuţiei de asigurări sociale cu 5 procente, de la 25 la 20 la sută, a fost înaintată de Florin Cîţu drept singura soluţie de a mai reduce din efectele inflaţiei.
Florin Cîțu, preşedintele PNL: Încă nu am avut succes în a-i convinge pe colegii mei de compromis din această coaliţie că este cea mai bună măsură, dar nu voi înceta să vin cu argumente.
Ioana Matei, reporter Observator: În România, sunt în jur de 5 milioane de angajaţi, dintre care aproximativ 40% câştigă salariul minim pe economie. Dacă reducerea CAS va fi implementată, atunci aceştia ar câştiga 127 de lei în plus, în fiecare lună. Dacă facem calculul pentru salariul mediu, atunci câştigul ar fi de puţin peste 300 de lei.
5% în plus la salariu este un gând care îi bucură pe români
- Autorităţile reacţionează după ce un furnizor de energie le-a cerut clienţilor să-şi plătească în avans...
- Ce facturi vom plăti la energie de la 1 aprilie. Specialiștii vin cu sfaturi pentru a face economii mari
- Contribuţia la Pilonul II va creşte. Ce se schimbă pentru români: măsura ar urma să intre în vigoare din 2024
"Nu ştiu dacă noi, tinerii, mai ajungem să luăm pensie, măcar să strângem un picuţ acum".
Doar că măsura nu este susţinută de Guvern.
Marius Budăi, ministrul Muncii: Nu cred că este momentul acum să vitregim suplimentar pilonul unu de pensii cu altă reducere.
Deşi i-ar ajuta pe angajaţi, nici economiştii nu văd cu ochi buni reducerea CAS. Dacă ar fi adoptată de la 1 iulie, aşa cum propune PNL, măsura ar avea un impact bugetar uriaş.
Adrian Benţa, consultant fiscal: 9,1 miliarde de lei numai pentru jumătate din anul 2022. Şi cu circa 18,2 miliarde de lei pentru anul 2023. Bugetul este deja în deficit.
Dumitru Costin, preşedinte BNS: Plus deficitul suplimentar generat de creşterea contribuţiilor la pilonul 2, ar însemna un deficit de 38 de miliarde de lei. Ca procent din PIB, înseamnă 2,6.
Deşi, în teorie, ar trebui să ajute orice angajat, măsura ar putea fi implementată diferit, în funcţie de angajator.
Adrian Benţa, consultant fiscal: Pot să existe, punctual, situaţii în care angajatorul o să ceară reducerea salariului brut.
Costel Gâlcă, avocat dreptul muncii: În situaţia în care s-a negociat pe net, salariul poate să crească doar dacă angajatorul doreşte acest lucru.
Nu toţi românii ar simţi în buzunar reducerea CAS
Costel Gâlcă, avocat dreptul muncii: În realitate, nu face altceva decât să ia din pensia lui, când va ajunge la limită de vârsta şi să i-o dea acum, nu este decât o cârpeală, nu este o soluţie. Nu poţi să iei din viitor ca să dai în prezent.
Contribuţiile sociale au fost trecute în sarcina angajatului, din 2018. În total, 45% din salariul brut merge către stat, dintre care 25% la pensie, 10% la sănătate şi 10% reprezintă impozitul pe venit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰