Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reprezentanții patronatelor, nemulțumiți: "Ne vor închide pe toţi. Ordinul ANPC de a scrie pe meniu şi când s-a născut porcul mi se pare caraghios."

Preşedintele Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa, Nicolae Bucovală, a criticat ordinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor care prevede obligaţia de a scrie pe lista de meniu "când s-a născut porcul sau vita sau găină", afirmând că acesta este "caraghios". El a menţionat că ordinul va intra în vigoare în 20 decembrie şi a susţinut că toate restaurantele vor fi închise pentru că nu se vor putea conforma, notează News.ro.

de Redactia Observator

la 18.10.2022 , 15:36

ANPC propune ca meniurile din restaurante să conţină toate ingredientele fiecărui preparat - Profimedia

Nicolae Bucovală a adus în discuţie, marţi, la o dezbatere la care au participat ministrul Mediului, Tanczos Barna, şi ministrul Turismului, Constantin Cadariu, ordinul ANPC legat de informarea consumatorilor la achiziţia produselor în unităţile de alimentaţie publică.

"Cred că ANPC-ul vrea să ne transforme pe toţi în prozatori. Ordinul ANPC de a scrie pe lista de meniu şi când s-a născut porcul sau vita sau găina mi se pare caraghios. Şi dumneavoastră aţi fost în toată lumea şi noi mai mergem pe unde apucăm, dacă avem profit după o vară, dar nu am văzut nicăieri în lume o asemenea listă de meniu, credeţi-mă. Este imposibil să o facem. Intră în vigoare pe 20 decembrie. Înseamnă că ne vor închide pe toţi pentru că nu le putem face", a precizat Bucovală.

El a întrebat dacă se doreşte din nou distrugerea HoReCa prin acest ordin. 

Articolul continuă după reclamă

"Se pot face în condiţiile în care vom angaja nutriţionişti. Nu ne pricepem. Eu am terminat matematica, de unde să mă pricep la ce îmi cere ordinul ANPC-ului? De ce s-a dat acest ordin? Se doreşte într-adevăr încă o dată distrugerea HoReCa? Chiar nu înţelegem. Funcţionam foarte bine până acum. Puneam cu alergeni, cu nealergeni, cu ce era acolo. Dar acum, ca să scrii la fiecare produs de unde provine, că e îngheţat, că e dezgheţat, ce calorii, vă spun, din punctul nostru de vedere, este o crimă", a afirmat Bucovală.  

Pe acelaşi subiect

Care sunt noile reglementări?

Ordinul ANPC specifică faptul că devine obligatorie indicarea informaţiilor privind tipul şi cantitatea ingredientelor care depăşesc o pondere de 20 de grame în cadrul produsului finit sau al mâncării furnizate de unităţile de alimentaţie publică.

Conform aceluiaşi act, trebuie afişate informaţii privind declaraţia nutriţională şi aditivii utilizaţi astfel încât acestea să fie disponibile şi accesibile direct la locul de desfacere sau oferire a acestor produse sau, în cazul comercializării la distanţă, să fie disponibile consumatorului înainte de finalizarea comenzii. De asemenea, trebuie afişate valoarea energetică şi cantităţile de grăsimi, de acizi graşi saturaţi, de zaharuri şi de sare.

Informaţiile reglementate de ordinul ANPC trebuie să fie înscrise într-un loc vizibil, uşor accesibil, lizibil, de neşters şi nu trebuie să fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografice, lângă produs, pe un panou sau pe lista meniu.

Șeful ANPC critică sistemul Nutri-Score și consideră că este "înșelător"

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a avertizat în ultimii doi ani industria alimentară că sistemul Nutri-Score, nefiind legiferat, nu poate reprezenta un barometru pentru decizia de a achiziţiona un produs "sănătos" ci poate fi chiar înşelător, a declarat pentru AGERPRES, directorul general al ANPC, Paul Anghel.

"Industria procesatoare a cărnii din Franţa este nemulţumită de sistemul de etichetare Nutri-Score pentru că el este oarecum înşelător din moment ce cele mai multe produse din carne ar fi în categoria D, în clipa în care adaugi o frunză de salată şi o pui într-un sandwich ele se duc în B sau în C. În schimb, cerealele fac parte din B, deci sunt mai puţin "nocive" cu toate că sunt foarte bogate în zaharuri. Franţa este ţara de unde practic a şi plecat acest sistem, respectiv de la Universitatea din Paris. ANPC - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a avertizat în ultimii doi ani industria alimentară din România că acest sistem, nefiind legiferat, nu poate reprezenta un barometru pentru decizia de a achiziţiona un produs "sănătos" ci poate fi chiar înşelător", a explicat Paul Anghel.

El a subliniat că se regăsea la raft telemea românească etichetată Nutri-Score cu E, care se spunea să se consume "spre deloc", iar brânzeturi provenite din Germania, Olanda, Franţa etc nu erau etichetate cu Nutri-Score şi se aflau poziţionate în acelaşi câmp vizual.

Potrivit informaţiilor vehiculate în spaţiul public, ANPC a transmis în septembrie Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România că nu este de acord cu introducerea sistemului Nutri-Score.

Eticheta Nutri-Score prezintă prin cinci culori, de la verde la roşu, şi cinci litere, de la A la E, valoarea nutriţională pentru 100 g sau 100 ml dintr-un produs, pornind de la A verde închis, care înseamnă compoziţie nutritivă favorabilă la E portocaliu închis - compoziţie nutritivă nefavorabilă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Reprezentanții patronatelor, nemulțumiți: "Ne vor închide pe toţi. Ordinul ANPC de a scrie pe meniu şi când s-a născut porcul mi se pare caraghios."