Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Rectificarea bugetară aduce previziuni negre. Deficitul explodează, iar creşterea economică este mai mică decât estimările

Prima rectificare bugetară de anul acesta a ajuns pe masa Guvernului şi arată dezastrul din finanţele ţării. Deficitul bugetar se majorează, iar creşterea economică a fost revizuită în scădere. Între timp, vocile care prevestesc taxe mai mari de anul viitor, sunt tot mai puternice.

de Florentina Lazăr

la 23.09.2024 , 14:12

Peste 20 de ministere și instituții primesc mai mult de 40 de miliarde de lei la rectificarea bugetară pentru plata salariilor și pensiilor, pentru decontarea serviciilor medicale, investiții, dar și pentru plata dobânzilor la împrumuturile făcute de Statul Român. 

Deficitul bugetar se majorează

Cel mai mare câștigător la rectificarea bugetară este Ministerul Finanțelor care are un plus de aproape 15 miliarde de lei. Ministerul Transporturilor primește cu peste 5 miliarde de lei în plus, iar Ministerul Sănătății va avea un buget cu aproape 4 miliarde de lei mai mare.

Vezi și

Pe minus ies instituții precum Camera Deputaților, Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.

Pe de altă parte, salariilor majorate cu 20% la stat anul acesta, dar și cheltuielile în creștere cu pensiile, fac ca deficitul bugetar să crească de la 5% la la aproape 7%. Guvernul speră, pe de altă parte, ca amnistia fiscală și digitalizarea ANAF să salveze bugetul țării anul acesta și estimează încasări de aproape 8 miliarde de lei. 

Cu aceste cheltuieli în creștere și cu un deficit bugetar mai mare, analiștii și specialiștii din țara noastră spun că, după alegeri, următorul Guvern va introduce noi taxe în România. Pe de altă parte, acest proiect al rectificării bugetare arată și o creștere economică în scădere, de la 3,4%, cât era estimată la început de an, la 2,8%.

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Întrebarea zilei
Aţi avut vreodată probleme medicale după ce aţi cumpărat haine de la second hand?
Observator » Ştiri economice » Rectificarea bugetară aduce previziuni negre. Deficitul explodează, iar creşterea economică este mai mică decât estimările