Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Petrolul a ajuns la 70 de dolari pe baril. Cotațiile țițeiului au ajuns la cel mai mic nivel din decembrie 2021

Cotaţia petrolului şi-a continuat miercuri tendinţa descrescătoare, ţiţeiul WTI, de referinţă pe piaţa americană, atingând cel mai redus nivel de după luna decembrie 2021, pe fondul îngrijorărilor cu privire la impactul economic potenţial al problemelor de la Credit Suisse, după falimentul Silicon Valley Bank, transmite AFP. În jurul orei 11:10 GMT, cotaţia barilului de ţiţei West Texas Intermediate (WTI) era în scădere cu 1,65%, până la 70,15 dolari, după ce anterior a coborât cu 2,2%, până la 69,76 dolari, cel mai scăzut nivel înregistrat după data de 20 decembrie 2021, conform Agerpres.

de Redactia Observator

la 15.03.2023 , 15:27

Petrolul a ajuns la 70 de dolari pe baril. Cotațiile țițeiului au ajuns la cel mai mic nivel din decembrie 2021 - Pixabay

Echivalentul european, ţiţeiul Brent din Marea Nordului cu livrare în luna mai, era cotat în scădere cu 1,43%, până la 76,34 dolari per baril.

În paralel, acţiunile băncilor europene BNP Paribas, Société Générale şi Commerzbank au înregistrat miercuri o cădere de peste 10%, în timp ce acţiunile Credit Suisse s-au prăbuşit cu peste 20%, după ce principalul acţionar al băncii elveţiene, Saudi National Bank, a anunţat că nu îşi poate majora participaţia de 10% din cauza unor reglementări. 

Schimbări importante pe piața petrolului în ultima lună

Articolul continuă după reclamă

Cantitatea de petrol produsă de Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a crescut în februarie 2023 până la aproximativ 30 milioane de barili pe zi, cu 117.000 barili pe zi mai mult faţă de ianuarie, în pofida angajamentului grupului de a menţine limitată producţia, informează agenţia EFE. Conform datelor publicate marţi de OPEC, în raportul lunar din martie, creşterea s-a datorat în special Nigeriei, care şi-a majorat extracţia cu 79.000 barili pe zi. De asemenea, în februarie au mai "dat drumul la robinet" Arabia Saudită, Congo, Iran, Libia, şi, în măsură mai mică, Venezuela.

Pe acelaşi subiect

În total, cele 13 ţări membre ale OPEC "au pompat" 28,92 milioane barili pe zi, arată datele din raport, care se bazează pe estimările unor institute independente. Aceste cifre diferă de cele oficiale comunicate de partenerii din cartel, care, de asemenea, sunt prezentate în raport. Astfel, în timp ce surse secundare estimează că Venezuela a extras în medie 700.000 barili de petrol pe zi, cu 4.000 barili pe zi mai mult, autorităţile de la Caracas situează producţia la 704.000 barili pe zi, dar cu o reducere de 28.000 barili pe zi comparativ cu ianuarie.

O reducere a cantității de petrol extrase a fost anunțată în octombrie 2022

Împreună cu Rusia şi alte nouă ţări producătoare independente aliate, OPEC s-a angajat să menţină reducerile producţiei stabilite în octombrie, pentru a susţine preţul petrolului. În total, grupul celor 23 de ţări, cunoscut sub numele OPEC+ şi condus de Arabia Saudită şi Rusia, a decis atunci o reducere comună a producţiei cu 2 milioane barili pe zi. În raportul său de marţi, OPEC menţine aproape neschimbată viziunea sa privind piaţa mondială a petrolului prezentată în urmă cu o lună şi marcată de diverşi factori imprevizibili.

"Dat fiind nivelul de incertitudine existent", alianţa OPEC+ va continua "să supravegheze atent evoluţia pieţei, pentru a face faţă provocărilor, cu scopul de a garanta o stabilitate sustenabilă", promit experţii organizaţiei.

Următoarea reuniune ordinară a miniştrilor din sector din cadrul OPEC+ este convocată la începutul lunii iunie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?
Observator » Ştiri economice » Petrolul a ajuns la 70 de dolari pe baril. Cotațiile țițeiului au ajuns la cel mai mic nivel din decembrie 2021