Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Perioada de înscriere pentru "Rabla" şi "Rabla Plus", prelungită până la finalul lunii ianuarie. Ce fonduri au pregătit autorităţile

 Şoferii nu prea se mai grăbesc să îşi schimbe maşinile. Aşa că, pentru că încă nu sunt suficiente solicitări, programele Rabla Clasic şi Rabla Plus se prelungesc până pe 31 ianuarie 2023. Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că actuala sesiune - care a început pe 30 septembrie - rămâne deschisă pentru că încă mai sunt fonduri disponibile. Data limită stabilită iniţial pentru depunerea dosarelor de finanţare era 25 noiembrie. 

de Redactia Observator

la 24.11.2022 , 07:52

Maşini în trafic Perioada de înscriere pentru "Rabla" şi "Rabla Plus" prelungită până la finalul lunii ianuarie. Ce fonduri au pregătit autorităţile - Profimedia

 Calendarul de desfăşurare a sesiunilor de înscriere în anul 2022 în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional şi a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, precum şi sumele rămase disponibile pot fi consultate pe site-ul AFM.

O nouă sesiune de înscriere în programele "Rabla" şi "Rabla Plus" a demarat pe data de 30 septembrie şi urma să se încheie pe 25 noiembrie, timp în care persoanele fizice puteau să se înscrie în cele două programe prin intermediul dealerilor autorizaţi, iar persoanele juridice puteau depune dosarele de finanţare prin accesarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de AFM.

Bugetele totale puse la dispoziţie pentru această etapă se împart astfel: pentru Programul "Rabla Clasic" - persoane fizice, buget de 139.898.500 lei, persoane juridice - buget de 173.300.500 lei, instituţii publice - buget de 15 milioane de lei, în timp ce pentru Programul Rabla Plus - persoane fizice, bugetul este de 115.500.000 lei, persoane juridice - 202.303.000 lei şi instituţii publice - 15 milioane de lei.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Perioada de înscriere pentru "Rabla" şi "Rabla Plus", prelungită până la finalul lunii ianuarie. Ce fonduri au pregătit autorităţile