Penurie de sticle de bere în Germania. Fabricile îi imploră pe clienți să le returneze pe cele goale
Germania se confuntă cu o penurie de sticle de bere. În plus devine din ce în ce mai costisitoare aprovizionarea cu sticle noi. Ar fi de vină războiul din Ucraina, țară care furnizează sticlă Germani. Fabricile de bere își imploră clienții să le returneze sticlele goale, relatează The New York Times.
Fabricile de bere din Germania îi imploră pe cumpărători să returneze sticlele goale. Penuria de sticlă este cauzată și de prețurile ridicate la energie, fabricarea ei necesitând cantități mari de energie. O altă cauză este războiul din Ucraina, țară care furnizează sticlă producătorilor germani. Blocada asupra porturilor ucrainene a împiedicat exporturile și a crescut riscul unei crize alimentare globale care ar putea deveni catastrofală.
”Este letal pentru micii producători de bere”, a explicat pentru NYT Stefan Fritsche, care conduce o fabrică de bere. A invocat și dificultăți în a-i determina pe clienți să aducă sticlele goale înapoi în magazine. Directorul general al Asociației Berarilor Germani, Holger Eichele, a declarat pentru Business Insider că lipsa de sticle este ”indirect legată” de conflictul din Ucraina.
”Este adevărat că, din păcate, mai multe fabrici de sticlă din Ucraina au fost distruse de atacurile rusești sau au fost nevoite să se închidă și, prin urmare, nu mai pot livra în Europa de Vest. Acest lucru a crescut cererea globală de produse și recipiente din sticlă, la fel și în Germania.” Eichele susține că un motiv al penuriei este reducerea activităților în fabricile de sticle, ca urmare a creșterii costurilor la energie. Asta a determinat și creșterea prețurilor la sticle.
Fabricile de sticlă din Ucraina au fost distruse ori s-au închis
- Germania vrea să reducă dependenţa energetică de Rusia. Oamenii, sfătuiţi să renunţe la aer condiţionat şi...
- Ucraina n-o iartă pe Merkel: ”Dacă a știut că scopul lui Putin era să distrugă UE, de ce a construit Nord...
- Polonezii, sfătuiţi să adune lemne de foc din cauza preţurilor la energie: "Cu toții vom strânge crengi”
Fabricile de bere fără contracte de aprovizionare plătesc cu 80% - 90% mai mult pentru sticlele noi decât anul trecut, a explicat Eichele. Directorul Asociației Berarilor Germani a spus că nu există niciun indiciu că producția de bere va fi redusă, dar a adăugat că pentru producătorii de bere devine din ce în ce mai greu ”să mențină lanțul de aprovizionare”.
Producătorii folosesc și sistemul de reciclare al Germaniei pentru a încuraja mai mulți clienți să returneze sticlele. În Germania, cumpărătorii plătesc o taxă de 8 sau 15 eurocenți pentru o sticlă returnabilă, pe care o pot revendica ulterior, adesea sub formă de vouchere în magazin. Însă majoritatea oamenilor strâng o perioadă mai mare de timp sticlele înainte de a le returna pentru a încasa toți banii odată.
"Sistemul ecologic de refolosire a sticlelor din Germania este unic în lume. Din păcate, este și unic de scump în prezent", a transmi Eichele. Unele fabrici de bere s-au gândit să mărească suprataxa pentru a convinge mai mulți oameni să returneze mai repede recipientele, în timp ce altele au fost forțate să mărească prețul unei lăzi de bere, scrie NYT.
”Fiecare ladă care se întoarce la noi cu sticle goale înseamnă că nu mai suntem nevoiți să cumpărăm una nouă”, a declarat pentru NYT un reprezentant al unei fabrici de bere. Războiul din Ucraina a crescut și costul altor mărfuri și materii prime produse în Rusia și Ucraina, cum ar fi îngrășămintele, grâul sau uleiul de floarea soarelui - deoarece exporturile din ambele țări au fost reduse.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰