Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Paradoxul preţului plafonat la gaze: românii plătesc sute de lei în plus, pentru că aproape toţi furnizorii îl vând cu plafonul de 31 de bani / kWh

Situaţie paradoxală pe piaţa gazelor. Clienţii care vor să-şi schimbe contractele sau să le reînnoiască găsesc cu greu oferte sub plafon. Asta deşi, pe bursă, preţurile sunt cu un sfert mai mici decât cele din facturi. Furnizorii nu coboară preţul, deşi ar avea de unde. Din cauza plafonului impus de stat, clienţii vor plăti anual şi 900 de lei în plus la factură, arată o analiză. 

de Redactia Observator

la 30.05.2023 , 19:37

31 de bani/kWh, e preţul plafonat de stat. 31 de bani e oferta aproape tuturor furnizorilor pentru cei care vor să-şi schimbe acum contractele la gaze. 

Lucia Cujbă, reporter Observator: Energia din facturi a rămas la preţurile din timpul crizei, tocmai din cauza acestui plafon, de 31 de bani pe kWh, introdus în aprilie anul trecut. Furnizorii nu vin cu oferte mai mici, chiar dacă, pe burse, gazul este şi de 13 ori mai ieftin. De la maximul de aproape doi lei pe kWh, la 12 bani acum. 

Dumitru Chisăliţă, expert în energie: Majoritatea contractelor expiră în luna iunie şi vor fi noi contracte încheiate cu luna iulie. Vedem că majoritatea ofertelor sunt la acest 0,31 de lei kWh cu TVA inclus. 07.24 Plafonul îi determina pe furnizori să se alinieze toţi la nivelul acestui preţ şi să oferteze în masă. 

Vezi și

George Niculescu, preşedintele ANRE: Este în funcţie de strategia de achiziţie pe care o au furnizorii. Dacă furnizorii sunt în continuare cu cantitate mare de energie în PZU, la un preţ foarte mic, ar trebui să se vadă în facturi. 

Pe acelaşi subiect

Clienţii pot trece la alt furnizor ori de câte ori doresc

Doar că nu se vede... Pentru o casă medie, clientul plăteşte în plus, din cauza preţului plafonat, 1.500 lei pe an. Pentru un apartament, suma suplimentară este de 900 lei pe an, dacă preţul nu va fi modificat, susţin analiştii. Important, clienţii pot trece la alt furnizor ori de câte ori doresc, dacă găsesc o ofertă mai bună. 

Dumitru Chisăliţă, expert în energie: Există posibilitatea ca plafonul să fie diminuat cu 5%. Plafonul, nu preţul reglementat de producţie. Iar un nivel maxim ar putea să meargă până la 15%.

În timp ce pe piaţa gazelor se pot face reduceri mai uşor, pe cea a curentului lucrurile sunt mai complicate. Preţurile  pe bursă se învârt în jurul celor din facturi - între 0,80 lei şi 1,3 lei pe kWh. Deşi în unele zile şi intervale orare electricitatatea se vinde la preţ negativ, specialiştii spun că doar plafonul maxim, de 1,3 lei, poate fi reevaluat. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Paradoxul preţului plafonat la gaze: românii plătesc sute de lei în plus, pentru că aproape toţi furnizorii îl vând cu plafonul de 31 de bani / kWh