Video Panică în Europa după ce cutremurul financiar din SUA a "trecut" Oceanul. Banca din România care are cea mai mare scădere pe burse
Cutremurul financiar din Statele Unite a ajuns şi în Europa. Acţiunile marilor bănci s-au prăbuşit pe bursă. Cel mai mult a pierdut gigantul elveţian Credit Suisse, aproape 30% din valoarea de piaţă. Economistul Nouriel Roubini, cel care a prezis şi criza din 2008, crede că ne îndreptăm şi acum spre o situaţie similară.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Unda de şoc, venită de peste Ocean, a pus la pământ unele dintre cele mai mari bănci de pe continent. Rând pe rând, acţiunile Credit Suisse, BNP Parisbas, Societe Generale şi Commerzbank au început să piardă vertiginos din valoare.
Cea mai dramatică depreciere o înregistrează Credit Suisse. A doua mare bancă elveţiană a pierdut 30% din valoarea de piaţă. Aceasta nu va putea conta pe sprijinul celui mai mare acționar al său, Banca Națională Saudită, pentru o eventuală nouă injecție de capital. Şi acţiunile băncii franceze Societe Generale au căzut cu aproximativ 10%. Iar BNP Parisbas, care este cea mai mare instituţie financiară din Franţa, a fost oprită de la tranzacţionare, după ce a pierdut 8% din valoare. Şi bursele sunt pe roşu. Principalii indici de la Paris au scăzut cu peste trei procente, în timp ce bursele de la Frankfurt și Londra sunt pe minus cu 2,5%.
Şi băncile din România sunt atinse de furtuna din Vest, dar, deocamdată, impactul e limitat. Cea mai mare scădere o are BRD, bancă deţinută de grupul Societe Generale, minus 3,5%. Iar Banca Transilvania are o pierdere de 1,5%.
Probleme grave pentru Credit Suisse
- "Profetul Apocalipsei" anunţă un nou dezastru economic: S-ar putea să nu mai poată fi salvată
- Bursa americană, în scădere după ce acţiunile bancii Credit Suisse s-au prăbuşit cu 25%. Furtună în sectorul...
- Analiștii văd semnele unei noi crize financiare după falimentele din SUA. Mii de americani vor să-și retragă...
Credit Suisse avea deja probleme grave. Clienţii şi-au pierdut încrederea în soliditatea băncii după ce aceasta şi-a prezentat cu întârziere raportul financiar dezastrous de anul trecut. Picătura care a umplut paharul a venit azi, când şeful celui mai mare acționar al gigantului elveţian, Banca Naţională Saudită, a anunţat că nu va cumpăra mai multe acțiuni la banca elvețiană. Investitorii au vândut masiv, iar trendul s-a răspândit rapid la alte instituţii financiare.
Jeff Jackson, memebru al Congresului SUA: "Ne aflam în primele etape ale unui efect de domino."
Haosul de pe pieţele financiare din Europa vine după un început de săptămână de coşmar pe bursa americană. Luni, acţiunile băncilor americane erau în cădere liberă, după două dintre cele mai mari falimente bancare din istoria Statelor Unite, cel al Băncii Silicon Valley şi cel al Signature Bank.
Adrian Mitroi, profesor de economie: "Să ne preocupăm, a trecut Oceanul, şi pe cel Pacific, şi pe cel Atlantic această îngrijorare în principal despre bănci. E un mesaj clar pe care îl dau pieţele către autorităţi. Şi guverne, şi bănci centrale: ceva este foarte greşit în ceea ce aţi făcut până acum, şi atunci e firesc şi normal să începi să-ţi verifici companiile care ţi s-au părut că nu au o guvernanţă potrivită, managementul riscului potrivit, sunt inadaptate."
Se îndreaptă lumea către o nouă criză financiară?
Criza bancară pare să-i fi luat prin surprindere pe experţii în finanţe ai Uniunii Europene, care în urmă cu doar două zile încercau să minimizeze efectele pe care colapsul băncilor americane l-ar avea în Europa.
Paschal Donohoe, Președinte al Eurogrupului: "Situația aici în Europa este foarte, foarte diferită. Băncile noastre, din pricina tuturor schimbărilor care au fost făcute în ultimii ani, au un nivel foarte, foarte ridicat de lichiditate. Și din evaluarea instituțiilor noastre, analiza noastră indică faptul că nu există o expunere directă între sistemul nostru bancar și cel al băncii Silicon Valley."
Este un scenariu pe care Europa l-a mai trăit şi în 2008, când falimentul băncii americane Lehman Brothers, a aruncat lumea întreagă într-una dintre cele mai mari crize financiare din ultimul secol. Economiştii cred că panica de pe pieţele financiare de zile acestea este doar începutul. Celebrul economist Nouriel Roubini, care a prezis şi marea criză de acum 15 ani are şi acum, ca şi atunci un scenariu sumbru. Crede că situaţia Credit Suisse poate fi momentul Lehamn Brother pentru Europa.
Nouriel Roubini, economist: "Problema este că, după unele standarde, Credit Suisse ar putea fi prea mare ca să se prăbuşească, dar în acelaşi timp, prea mare ca să fie salvată. Nu este clar dacă, spre deosebire de Statele Unite, sistemul federal (n.r. elveţian) are suficiente resurse ca să pună la punct un plan de salvare. Cu siguranţă au nevoie de mai mult capital şi întrebarea e dacă vor obţine acest capital sau nu. Altfel, se pot întâmpla lucruri negative."
O criză bancară la nivel european, ar fi fatală pentru băncile de la noi.
Radu Georgescu: "Sistemul bancar din România are cea mai mare expunere pe obligaţiuni din Europa. Adică tot sistemul bancar are 70 de miliarde de lei în obligaţiuni emise de stat. Asta înseamnă că, dacă aplicăm 20% la 70 de miliarde, generează o pierdere de 10-14 miliarde de lei, lucru care o să afecteze, la fel ca situaţia din America, din Silicon Valley, tot sistemul bancar din România."
După Ziua neagră de pe bursele europene şi Wall Street a deschis în scădere după ce agenţia de rating Moody's a anunţat că a pus tot sistemul bancar american sub perspectivă negativă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰