O companie din România vrea să ofere salarii ca în vestul Europei. Anunţă majorări şi tichete de 40 de lei
Chimcomplex, cel mai mare combinat chimic din România, cu două platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea, va majora toate salariile cu 10% în februarie şi acordă tichete de masă în valoare de 40 de lei, scrie Economica.net.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Chimcomplex a anunţat încă din luna ianuarie că va majora salariile tuturor angajaţilor şi va creşte valoarea tichetelor de la 35 la 40 de lei.
"Adaptat la politici fiscale actuale, acesta depășește așteptările din industrie, aducând cele mai mari creșteri salariale din România. Noul contract colectiv de muncă a fost negociat cu 6 luni mai devreme de data expirării celui actual pentru a veni în sprijinul salariaților ale căror venituri au fost impactate de creșterile prețurilor din întreaga economie”, a declarat Ștefan Vuza, Președintele Consiliului de Administrație Chimcomplex, citat de Gazeta Vâlceană.
Totodată, salariații vor beneficia de abonament medical privat care cuprinde peste 300 de analize de laborator, consultații la medici generaliști și specialiști, inclusiv servicii de imagistică medicală (ecografii, RMN, CT), care pot fi accesate în mod gratuit în limita unui plafon de 5.000 lei per salariat pe an.
Salarii mai mari pentru salariaţii Chimcomplex
“Sunt de acord și sprijin politica Guvernului în implementarea rapidă a politicii de creștere a salariilor în România, iar creșterile spectaculoase oferite de noi la Chimcomplex vor da un semnal puternic pe piața muncii!
De ce? Pentru că a venit timpul ca România să schimbe modelul “economiei cu salarii mici” cu cel al unei economii performante, deoarece acum avem toate atuurile să facem această repoziționare strategică. Este adevărat că această nouă politică salarială va aduce și mult stres, pentru că în paralel trebuie mărită productivitatea muncii, dar această sarcină aparține antreprenorilor care trebuie să facă investiții și managerilor care trebuie să eficientizeze procesele și să gestioneze eficient noile costuri.
Unele dintre fabrici se vor închide, dar efortul repoziționării României de la o economie cu un cost mic al muncii în cea mai performantă economie din Estul Europei merită tot stresul ce va urma!”, a mai declarat Ștefan Vuza, Președintele Consiliului de Administrație Chimcomplex.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰