Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Modificări fiscale 2024. Ce se schimbă pentru companii şi persoane fizice

Anul 2024 vine cu modificări pentru companii şi persoanele fizice. Altfel spus, micile afaceri primesc mari lovituri. Antreprenorii cu mai multe micro-intreprinderi vor plăti taxe reduse pentru una singura. Guvernul susţine că vrea să elimine "ingineriile" fiscale care micşorează bugetul României.

de Redactia Observator

la 10.01.2024 , 15:00

Modificări fiscale 2024 Modificări fiscale 2024 - Arhivă Observator

În ce privește CAS la PFA, se păstrează aceleași plafoane că în anul 2023 în sensul că dacă venitul PFA-ului va fi între 12 și 24 de salarii minime pe economie, atunci baza de calcul a CAS nu poate fi mai mică de 12 salarii minime, dar dacă venitul este mai mare de 24 de salarii minime atunci se va plăti CAS la echivalentul a 24 de salarii minime pe economie.

Modificări de taxe şi impozite locale pentru persoanele fizice

În ce privește CASS la PFA, începând cu anul 2024 această devine cheltuiala deductibilă. Baza de calcul a contribuției la PFA se separă de baza de calcul a altor tipuri de venituri cum ar fi cele din investiții, chirii, etc. Vom avea așadar CASS la PFA și separat CASS la alte tipuri de venituri.

Articolul continuă după reclamă

CASS la PFA se va calcula la venitul net realizat care nu poate fi mai mic decât plafonul de 6 salarii și până la plafonul de 60 de salarii minime, când vor datora CASS la acest plafon de 60 de salarii

Pe acelaşi subiect

La PFA cu activitate sportivă, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut din care se deduce contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată și reținută la sursă. Impozitul pe venit se reține la sursă, de către plătitorii de venituri la momentul plății venitului.Această prevedere se aplică începând cu veniturile aferente anului 2024.

Începând cu veniturile din 2024, PFA-urile datorează CASS la venitul net în limita a 60 salarii minime brute pe țară. Se elimină plafoanele de 6, 12, 24 salarii. Deci pentru PFA-urile care obțin venituri mai mici de 60 salarii minime brute, se platește CASS aplicând cota de 10% la venitul net, fiind astfel variabil.

Până la 31.12.2023, PFA-urile plăteau CASS în limita a 24 salarii minime brute. Cota in 204 a fost crescută major.

Iar PFA-urile care obțin venituri nete sub 6 salarii minime brute nu datorează CASS dacă obțin venituri din salarii anuale (sau venituri din alte surse) mai mari de 6 salarii minime brute.

Pentru plafonul de calcul pentru CASS, veniturile din activități independente au fost excluse din totalul veniturilor cumulate din alte surse (dividende, chirii, vânzări de acțiuni). Acest lucru înseamnă că plafoanele pentru CASS se aplica acum separat pentru activitatea de PFA și celelalte venituri. Până la 31.12.2023 aceste venituri se adunau: veniturile activități independente, chirii, dividende, vanzari de acțiuni, dobânzi etc.

Pentru celelalte tipuri de venituri rămân în vigoare plafoanele de 6, 12, 24 salarii minime brute pe economie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Modificări fiscale 2024. Ce se schimbă pentru companii şi persoane fizice