Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Minivacanța de Rusalii. Cât costă un sejur de 3 nopţi pentru doi adulţi şi doi copii. Preţurile, mai mari cu 16% faţă de anul trecut

Sezonul estival începe cu o nouă minivacanță: bugetarii vor avea liber de la stat atât joi, 1 iunie, cât și luni, 5 iunie, a doua zi de Rusalii, aşa că tot mai mulţi români şi-au făcut deja planuri pentru o vacanţă. Se anunţă însă o creştere a tarifelor la cazare cu 16% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

de Redactia Observator

la 20.05.2023 , 10:13

Potrivit unui sondaj realizat de Travelminit, în care a întrebat 200 de români din rândul clienților săi, 65% dintre respondenți au confirmat că au în plan o vacanță în România în perioada Rusaliilor, în timp ce 6% dintre ei spun că își vor petrece zilele libere în străinătate. Pe de altă parte, 29% dintre cei chestionați susțin că încă nu au planuri de minivacanță. De asemenea, 56% dintre respondenți vor să-și petreacă vacanța cu familia, 36% în cuplu, iar 8% singuri.

Preţuri cazare minivacanţa de 1 iunie şi Rusalii

În ceea ce privește prețurile, tarifele la cazare au crescut cu 16% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. De exemplu, prețul mediu pentru o noapte de cazare în weekendul prelungit de Rusalii este de 296 lei / cameră dublă. Prețul mediu pentru 2 persoane, 2 nopți, începe de la 797 lei, prețul mediu pentru 2 adulți, 2 copii, 2 nopți, începe de la 1050 lei, iar prețul mediu pentru 2 adulți, 2 copii, 3 nopți începe de la 1430 lei, notează Mediafax.

Vezi și

Potrivit sondajului, când vine vorba despre vacanțele în familie, cei care călătoresc alături de copii țin cont de următoarele criterii: 69% dintre voturi au mers către o cameră de tip Family, 49% dintre voturi sunt pentru piscină pentru copii, 27% dintre voturi au mers și către opțiunea activităților pentru copii organizate la cazare, 38% dintre voturi au mers și pentru un loc de joacă pentru cei mici, în timp ce 12% dintre voturi au mers către meniul dedicat copiilor.

Un concediu cu familia, "experienţă frumoasă"

În ceea ce privește starea de spirit din timpul vacanței, 86% dintre respondenți sunt de părere că un concediu cu familia e întotdeauna o experiență frumoasă și că nu se pot bucura cu adevărat de vacanță fără familie. În același timp, 12% dintre părinți susțin că o vacanță cu familia poate fi o adevărată provocare, iar numai 2% dintre ei spun că vacanțele în familie reprezintă un impediment pentru liniștea unui cuplu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Minivacanța de Rusalii. Cât costă un sejur de 3 nopţi pentru doi adulţi şi doi copii. Preţurile, mai mari cu 16% faţă de anul trecut